vineri, 29 aprilie 2011

cum va place ?

România apare în primele 20 dintre cele mai sărace euroregiuni, cu şase teritorii afectate, urmată de Bulgaria, cu cinci zone, Ungaria şi Polonia, cu câte patru. Euroregiunile României înroşesc harta sărăciei europene, veniturile românilor fiind sub jumătate din media UE. Pe plan european, la sărăcie ne depăşesc doar bulgarii. În şase din opt euroregiuni de pe teritoriul României sărăcia este atât de severă încât domină topurile europene pe regiuni, arată datele raportate de Eurostat, biroul de statistică al UE.
În 2008 media veniturilor, exprimată în PIB pe cap de locuitor, în Uniunea Europeană era de 25.100 de euro, în România a fost de numai 11.700 de euro, adică 47% din indicatorul comunitar. Aceasta ar fi media naţională, dar există zone din România în care media veniturilor coboară la 29% din totalul comunitar. Euroregiunea Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea) este puternic afectată de sărăcie, cu o putere de cumpărare reprezentând doar 36% din media UE (9.100 euro pe cap de locuitor). Oltenia a urcat în topul regiunilor sărace în statistica dată publicităţii, puterea de cumpărare de aici devenind mai scăzută decât în anul anterior.
Politicile publice pot influenţa evoluţia ţării
Studiile economiştilor din mai multe ţări ale lumii arată că performanţele unei ţări pot fi influenţate de resursele naturale, gradul de instruire a populaţiei sau politicile publice aplicate de guvernanţi. România dispune de suficiente resurse naturale, iar populaţia are un grad de instruire destul de ridicat pentru ca românii să nu ajungă chiar printre primele în topul european al sărăciei. Este evident faptul că de vină sunt politicile aplicate de guvernanţi. Într-un discurs rostit la o conferinţă pe teme macroeconomice, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a arătat că politicile publice influenţează cel mai mult evoluţia ţării noastre.
Guvernul Boc nu are soluţii la sărăcie
Soluţia Guvernului Boc la sărăcia din România este un nou Cod al Muncii, care va avea drept consecinţă creşterea şomajului. Economistul Liviu Voinea arată că flexibilizarea pieţei muncii reprezintă deschiderea către locuri de muncă temporare, însă dă exemplul ţărilor din Uniunea Europeană, în care deşi există un număr mare de astfel de locuri de muncă, şomajul este mai mare ca în România. „Ponderea angajaţilor cu contracte temporare este mult mai mare în UE decât în România: 27% în Polonia, 17% în Slovenia, 15% media europeană – faţă de numai 1,3% în România în 2008. Însă şi rata şomajului în aceste ţări este mult mai mare decât în România – aproape 20% în Polonia, şi circa 10% media europeană, faţă de 4% în România – la nivelul aceluiaşi an. Iată că o pondere mare a angajaţilor cu contracte temporare nu duce la scăderea şomajului, ci exact la situaţia opusă. Este atunci justificat să creştem ponderea contractelor temporare?”, a declarat Liviu Voinea.
Noul Cod al Muncii – o „segmentare şi marginalizare a pieţei muncii”
Specialiştii în domeniu au declarat că efectele Codului Muncii vor însemna o „segmentare şi marginalizare a pieţei muncii”, cu angajaţi temporari care nu au siguranţa locului de muncă şi sunt mai prost plătiţi. „Insecuritatea locurilor de muncă se va translata şi în incertitudinea veniturilor bugetare, pentru că Finanţele nu vor putea anticipa dacă un loc de muncă temporar existent în luna martie, să zicem, va mai exista şi în luna octombrie a aceluiaşi an – şi, implicit, dacă va mai plăti impozite şi contribuţii”, a subliniat Liviu Voinea. Datele raportate de Eurostat, care ne arată că euroregiunea Sud-Vest Oltenia – şi implicit judeţul Dolj – este puternic afectată de sărăcie au venit cam în aceeaşi perioadă în care situaţia statistică a şomajului, în Dolj, la 31 ianuarie 2011, ne arată că acesta a crescut cu 1.732 de persoane, procentul de 9,83% clasându-ne pe locul 7 în rândul judeţelor din ţară

Banca Mondiala considera ca in anul 2011 numarul moldovenilor care traiesc sub pragul saraciei va creste

Romania este prezenta cu sase regiuni, adica toata tara cu exceptia Bucuresti-Ilfov, in topul celor mai sarace 20 de zone din UE, potrivit unui comunicat prezentat joi de Eurostat, o noua confirmare a pozitiei Bulgariei si Romaniei ca cele mai sarace tari din Uniune.


Pe locul al doilea este Nord-Est Romania, respectiv judetele Suceava, Botosani, Neamt, Iasi, Bacau si Vaslui, unde puterea de cumparare este de 29% din media UE, scrie MEDIAFAX.

Urmeaza trei regiuni din Bulgaria, iar pe locul al saselea se plaseaza Sud-Vest Oltenia, adica judetele Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt si Valcea, cu 36%.Oltenia a urcat in topul regiunilor sarace in statistica data publicitatii joi, puterea de cumparare devenind mai scazuta decat in regiunea bulgara Severoiztochen. reiese din raportarile Eurostat.
Sud-Estul Romaniei (Braila, Buzau, Galati, Tulcea, Constanta si Vrancea) stationeaza pe locul opt.
Pe locul al 15-lea se regaseste Nord-Vest Romania, adica judetele Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Satu-Mare si Salaj. Transilvania a devansat astfel, in 2008, o regiune din Polonia, coborand un loc in topul saraciei.

Zona de Centru, adica judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu, este cea mai bogata regiune din Romania cu exceptia Bucuresti-Ilfov, ocupand locul 19.

Romania are cele mai proaste conditii de locuit din UE
 
Ne inghesuim in apartamente de doua, pana la patru camere. Locuintele nu sunt de cele mai multe ori conectate la canalizare sau nu dispun de baie sau dus. Aceasta sunt conditiile in care locuim si suntem pe ultimul loc in UE.
Romania se detaseaza intre statele UE cu cele mai proaste conditii de locuit, peste 40% dintre romani traind in locuinte care nu au toaleta conectata la reteaua de apa-canal si nu dispun de baie sau dus, potrivit statisticilor Eurostat.
  • Astfel, 42,5% dintre romani nu au in case toaleta conectata la o retea de apa si canal, iar 41,2% nu au baie sau dus.
  • Peste jumatate dintre romani (55,3%) traiesc in locuinte supraaglomerate, iar 22% reclama infiltrari de apa prin acoperis, umezeala in pereti, pardoseala sau fundatie.
  • Romania sta cel mai bine in privinta iluminarii locuintelor, doar 8,7% dintre romani calificand locuinta drept prea intunecata.
  • Potrivit statisticilor europene, 37,7% dintre romani traiesc in apartamente, 60,7% in case si 1,6% in duplexuri.
  • La nivelul UE, 17,8% dintre europeni locuiesc in conditii supraaglomerate, 15,9% se plang de infiltratii de umezeala, 7,3% considera ca locuinta este prea intunecata si numai 3,5%, respectiv 3,1% afirma ca nu au toaleta moderna si baie sau dus.

Astfel, Romania se distanteaza clar de celelalte state membre in privinta locuintelor fara dotari sanitare minime. Pe locul al doilea in privinta caselor cu toaleta "in curte" este Bulgaria, insa cu un procentaj de doar 26%, iar Letonia urmeaza Romaniei in clasamentul locuintelor fara dus, cu 18%, potrivit Eurostat.

Dupa tipurile de locuinte, 41,7% dintre europeni traiesc in apartamente, 34,3% in case si 23% in duplexuri.

multumiri

Tin sa multumesc celor ce au facut comentarii la articolele publicate si care m-au ajutat cu ideile si remarcile lor in orientarea mea in mediul blogosferei .
De asemenea multumes celor ce s-au alaturat blogului meu .
Oricind astept cu cele mai bune ginduri comentarile voastre pro sau contra articolelor publicate .
Oricind ma puteti contacta la mailul indicat la rubrica contact
Numai ginduri bune pentru voi
Zirconiu

Raport secret CIA Război în România?!

Situaţia poporului român este dramatică, la limita supravieţuirii. Orice scânteie poate să aprindă incendiul, oriunde. Depinde de unde vine scânteia. Când armata cheamă trimiterea clasei politice la puşcărie revoluţia este la doi paşi.
Militarii cheamă direct la solidaritate în vederea unei noi revoluţii şi pedepsirea Preşedintelui Băsescu şi a clicii de la putere.
Ofiţerii disponibilizaţi reprezintă un pericol terminal şi pot pune baza unei revolte a întregii armate române. Încă din anii din ‘90, în numele modernizării Armatei, cerută de alinierea la exigenţele armatelor statelor NATO, au fost desfiinţate mari unităţi, unităţi militare tradiţionale, categorii întregi de forţe ale armatei. Zeci de mii de ofiţeri şi subofiţeri au fost disponibilizaţi. În paralel, prin decizii de natură „economică”, a fost trecută la fier vechi o industrie militară ca urmare au fost condamnate la foame alte mii, zeci de mii de specialişti de înaltă clasă împreună cu familiile lor. În 1989 armata avea 235.000 de militari activi. Generali, ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. În 2007 ajunsese la circa 75.000 militari, iar pentru 2015 numărul acestora se va diminua la 65.000. Au dispărut, deci, 170.000 de oameni, inclusiv ca urmare a profesionalizării armatei.
- în anul 1998: 36.500 ofiţeri;
- la 31.12.2003: 14.252 ofiţeri;
- la 31.12.2009: 11.250 ofiţeri;
Nicio altă instituţie fundamentală a statului nu a mai cunoscut o asemenea dramatică transformare în anii de după revoluţie!
CIA: 80.000 DE REZERVIŞTI SUNT O FORŢĂ EXTRAORDINARĂ CARE POATE SCHIMBA ECHILIBRUL POLITIC DIN ROMÂNIA. PREZENŢA ACESTORA ALĂTURI DE POLITIŞTI ÎN MIJLOCUL MASEI DE DEMONSTRANŢI VA DUCE LA CĂDEREA REGIMULUI ACTUAL, CARE NU MAI ARE LEGITIMITATE SAU SPRIJIN POPULAR. SINGURA PROGNOZĂ SAU SCENARIU PENTRU ROMÂNIA ESTE O REVOLTA POPULARĂ.
Tensiunea în armata română este un grav motiv de îngrijorare pentru cancelarile vestice. O revoltă în Balcani ar fi o lovitură pentru NATO. Nu demult peste capul Departamentului de stat Preşedintele Obama a semnat un ordin secret către CIA numit Stabilizarea României care trebue citit invers. Politica de dezbinare a lui Băsescu în loc să atenueze tensiunile în zona militară le accentuează. Prezenţa militarilor în uniformă chiar în rezervă în mijlocul unor largi manifestaţii ale populaţiei profund nemulţumite va pune pecetea finală pentru acest regim.
Folosesc acest prilej pentru a vă pune o întrebare care mă frământă de multă vreme.

Antena 3 nu scoate niciun piuit despre faptul că Băsescu este citat ca martor principal în acest proces. Punctul principal al acuzării reprezintă rachetele sol aer pe care Bout a încercat să le procure pentru a le trimite teroriştilor columbieni FARC. Toate aceste rachete sunt de provenienţă românească.
 Sursa: News.ro Ştiri pe Blog yogaesoteric.net

Cel mai defavorabil raport GRECO pe Romania

Grupul Statelor impotriva Coruptiei (GRECO), organism al Consiliului Europei, a publicat, in 15 martie 2011, Raportul privind Romania din cea de-a treia runda de evaluare, pe cele doua teme supuse evaluarii. Este vorba despre incriminarile faptelor de coruptie si transparenta finantarii partidelor politice si a campaniilor electorale, subiecte deosebit de importante pentru Romania, mai ales in conditiile in care anul acesta este unul preelectoral. Actualul raport de evaluare GRECO este cel mai defavorabil Romaniei de cand este tara noastra membru al acestui grup al statelor impotriva coruptiei infiintat de Consiliul Europei. Pe timpul ministeriatului lui Chiuariu, Romania a avut din poartea GRECO doar 7 recomandari, amcum, pe timpul ministeriatului lui Catalin Predoiu, are 20!
Referindu-se la incriminarile faptelor de coruptie, raportul GRECO concluzioneaza ca atat dispozitiile cuprinse in Codul penal, cat si cele ale Legii nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, reprezinta un cadru legal anticoruptie cuprinzator, care reflecta in mare masura cerintele impuse de Conventia penala privind coruptia si Protocolul sau.
GRECO apreciaza ca actualul cadru legal ofera multe instrumente bune, insa incriminarile faptelor de mita si ale traficului de influenta sunt caracterizate prin suprapuneri ocazionale si redundante, iar aceasta situatie a dus uneori la o practica judiciara inconsecventa. Noul Cod penal este asteptat sa intre in vigoare in octombrie 2011 si sa armonizeze acest cadru legal, aducandu-l mai aproape de Conventie si protocol.
Conform comunicatului Ministerului Justitiei, raportul arata ca exista inca loc pentru imbunatatiri in ceea ce priveste aplicarea prevederilor referitoare la darea si luarea de mita si la traficul de influenta la toate faptele/omisiunile (in exercitiul functiei de catre un functionar public), indiferent daca se afla sau nu in aria de competenta a functionarului. Prevederile actuale referitoare la regretul efectiv (effective regret – n.n. cauza de nepedepsire a denuntatorului si restituirea mitei la mituitor), desi importante pentru prevenirea si descoperirea infractiunilor de mita si trafic de influenta, sunt o sursa de ingrijorare deosebita, avand in vedere garantiile limitate pe care legea le ofera, in sensul prevenirii utilizarii abuzive a acestor prevederi de catre mituitori.
Lacune care fac ineficienta aplicarea Legii finantarii partidelor politice
In ceea ce priveste transparenta finantarii partidelor politice si a campaniilor electorale, GRECO concluzioneaza ca Legea nr. 334/2006 privind finantarea partidelor politice si a campaniilor electorale este un act normativ bine structurat, care prevede o serie de masuri ce vizeaza cresterea gradului de transparenta generala a vietii politice, insa uneori este prea ambitios si impune multe limitari care sunt, probabil, greu de aplicat in practica, inclusiv un sistem complex de limite globale privind veniturile si cheltuielile de campanie, etc. GRECO noteaza ca reguli importante in acest domeniu sunt cuprinse in Hotararea Guvernului nr. 749 din 11 iulie 2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, care furnizeaza astfel indrumari utile subiectilor Legii. Aceasta contine masuri privind contabilitatea, raportarea si publicarea, iar sursele de venit sunt reglementate pentru a asigura un anumit nivel de transparenta, insa unele lacune importante afecteaza eficacitatea acestor masuri (de exemplu, toate donatiile pana la echivalentul a 420 euro nu intra in sfera de aplicare a reglementarile si nu trebuie sa fie inregistrate).
De asemenea, Legea nr. 334/2006 prevede un mecanism de supraveghere sub responsabilitatea comuna a Autoritatii Electorale Permanente (AEP) si a Curtii de Conturi (CC); cu toate acestea, aceste aranjamente de supraveghere, inclusiv modul in care sunt distribuite responsabilitatile, nu sunt satisfacatoare si in conditiile actuale, AEP ar trebui sa preia responsabilitatea principala in acest domeniu si sa i se ofere mijloacele pentru a se conforma cu aceasta sarcina. Totodata, legislatia prevede o serie larga de sanctiuni in caz de incalcare a Legii, inclusiv un set de amenzi, dar sanctiunile maxime nu sunt suficient de adecvate.
Raportul subliniaza faptul ca este important ca imbunatatirile sa fie implementate rapid, deoarece finantarea politica din Romania a fost, pentru multi ani, o zona deosebit de problematica, caracterizata prin multe acuzatii de finantare subterana.
In comunicatul MJ se arata ca ”raportul ca un intreg adreseaza Romaniei 20 de recomandari.GRECO va evalua punerea in aplicare a acestora in a doua jumatate a anului 2012, prin procedura specifica de conformitate. Ministerul Justitiei va promova, in cadrul dezbaterilor din Parlament asupra Legii de punere in aplicare a Codului penal (LPA CP), o serie de amendamente legislative care sa conduca, odata cu intrarea in vigoare a noului Cod penal si a LPA CP, la implementarea recomandarilor GRECO.
De asemenea, in perioada imediat urmatoare, la nivelul Ministerului Justitiei, se va crea un grup de lucru format din reprezentantii institutiilor implicate in acest proces, care va evalua recomandarile privind transparenta finantarii partidelor politice si modalitatile de implementare a acestora. In plus, recomandarile GRECO vor fi preluate in noul document strategic in domeniul luptei impotriva coruptiei. Procesul de consultare publica pentru elaborarea acestuia a fost initiat astazi cu ocazia prezentarii publice a concluziilor preliminare ale Raportului de audit privind Strategiile Nationale Anticoruptie 2005-2007 si 2008-2010”.


sursa :http://www.luju.ro


Raportul Oxford Analytica: românii sunt dezamăgiţi de proasta guvernare şi vor să emigreze

Profesioniştii talentaţi din România sunt dezamăgiţi de salariile mici, corupţie şi nepotism, motive pentru care 10% din populaţie a emigrat în ultimii 20 de ani, potrivit analizei realizate de prestigiosul think-tank britanic Oxford Analytica.


De asemenea, numărul celor care vor să emigreze este în creştere, mulţi considerând că ţara este prost guvernată şi că nu există loc pentru profesionalism. Mai mult, arată analiza, românii din clasa de mijloc, adică aceia care ar trebuie să aducă progresul economic şi social, văd „jocul politic ca un spectacol media vulgar, însă sunt prea apatici să înlocuiască partidele discreditate cu altele noi, care au o agendă ce-şi propune rezolvarea problemelor”.

Intitulat „Sistemul îi exclude pe cei energici şi idealişti”, raportul, publicat joi, arată că România continuă să prezinte caracteristicile care au făcut-o sa bată pasul pe loc la mult timp după răsturnarea comunismului. Îngrijorător este faptul că milioanele de români care pun preţ pe valori şi sunt energici, dorind progresul ţării, sunt excluşi de la putere, iar mulţi consideră că ţara merge într-o direcţie greşită şi vor să emigreze.

Raport PE: România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la spaţiul Schengen

Amendamentele la raportul Coelho se pot depune până în 14 aprilie, iar documentul urmează a fi supus votului în Comisia LIBE în data de 2 mai. Votul în plen va avea loc în sesiunea de la Strasbourg din luna iunie, înaintea reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din aceeaşi lună. În procesul decizional privind extinderea spaţiului Schengen, Parlamentul European trebuie să îşi dea un aviz consultativ.
România şi Bulgaria au demonstrat că sunt suficient de pregătite pentru aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen într-o manieră satisfăcătoare, relevă proiectul raportului elaborat de eurodeputatul Carlos Coelho cu privire la extinderea spaţiului Schengen, prezentat marţi dimineaţă în Comisia de libertăţi civile a PE (LIBE), informează Agerpres.
Documentul redactat de Carlos Coelho arată că, ''ţinând cont de rezultatele evaluărilor şi a vizitelor de reevaluare necesare realizate de echipele de experţi, raportorul ajunge la concluzia că, deşi există unele chestiuni deosebite care vor necesita o informare periodică şi o urmărire pe viitor, acestea nu constituie un obstacol pentru deplina aderare a celor două state membre'' la spaţiul Schengen.
Amendamentele la raportul Coelho se pot depune până în 14 aprilie, iar documentul urmează a fi supus votului în Comisia LIBE în data de 2 mai. Votul în plen va avea loc în sesiunea de la Strasbourg din luna iunie, înaintea reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din aceeaşi lună. În procesul decizional privind extinderea spaţiului Schengen, Parlamentul European trebuie să îşi dea un aviz consultativ.
Concluziile experţilor europeni (din Sch-EVAL, grupul de lucru pentru evaluare Schengen) au fost deja aprobate de Consiliu şi trimise Parlamentului European, cu excepţia raportului privind ultima vizită de reevaluare privind graniţele externe ale Bulgariei, care trebuie să fie aprobat de Consiliu şi trimise către PE, chiar dacă raportorul a avut ocazia de a primi documentul într-o ''manieră informală''.
Raportorul susţine că trebuie ţinut cont de faptul că zona Bulgaria-Turcia-Grecia este una din cele mai sensibile arii ale frontierelor externe ale UE, în termeni de migraţie ilegală, ceea ce face necesar ca Bulgaria să adopte unele măsuri adiţionale, mai ales pentru a pregăti un plan special care să conţină acţiunile de implementat în momentul intrării în Schengen şi de asemenea o abordare comună (între Grecia, Turcia şi Bulgaria) pentru a putea răspunde la posibila creştere a presiunii migraţioniste. ''În acest context, raportorul prezintă un amendament prin care solicită ca statele membre vizate să informeze în scris PE şi Consiliul, într-o perioadă de şase luni de la data intrării în vigoare a acestei decizii, cu privire la implementarea acestor măsuri adiţionale'', se mai menţionează în raportul elaborat de Carlos Coelho.
În cadrul reuniunii de marţi din LIBE, raportorul PE a subliniat că este necesar ca viitorul sistem de evaluare Schengen să nu opereze cu duble standarde, fiind necesar astfel ca toate ţările Schengen, atât membre, cât şi candidate, să fie supuse aceloraşi criterii de evaluare.
În final, raportul Coelho arată că este important de reamintit că eliminarea controalelor la graniţe cere un nivel minim de încredere reciprocă între statele membre cu privire la existenţa unor controale eficiente la graniţele externe, întrucât securitatea spaţiului Schengen depinde de rigoarea şi eficienţa cu care fiecare stat membru îşi desfăşoară controalele la graniţele sale externe.
Reprezentanta preşedinţiei ungare a Consiliului UE a reafirmat că aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, o prioritate a preşedinţiei ungare a Consiliului UE, ar trebui să aibă loc de îndată ce toate condiţiile sunt îndeplinite.
În intervenţia sa, eurodeputatul Simon Busuttil (PPE) a menţionat că este important ca toate criteriile de aderare la spaţiul Schengen să fie respectate şi după aderare, în condiţiile în care cele două ţări candidate se confruntă cu diverse provocări.
Eurodeputata bulgară Iliana Iotova (S&D) a spus că susţine concluziile raportului Coelho şi şi-a exprimat opoziţia faţă de tentativele de legare a procesului de evaluare Schengen de Mecanismul de cooperare şi verificare în justiţie (MCV). Ideea a fost susţinută şi de Ioan Enciu (S&D), shadow-raportor al PE pentru extinderea spaţiului Schengen, care a menţionat că este important să nu se facă nicio conexiune între procesul de evaluare Schengen şi alte dosare, precum MCV.

Raport CE - România are probleme cu cazurile de înaltă corupţie

România ar trebui să se axeze pe lansarea unei revizuiri independente a sistemului judiciar, reforma sistemului disciplinar pentru magistraţi, măsurile de îmbunătăţire a celerităţii proceselor care au ca obiect cazuri de corupţie la nivel înalt şi pe consolidarea politicii anticorupţie, recomandă CE
De la ultima evaluare efectuată de Comisie, România a răspuns în mod constructiv la recomandările Comisiei, potrivit raportului interimar, citat de NewsIn.
Pentru a consolida dinamismul reformei care a fost reînvigorat, România ar trebui să se axeze pe pregătirea temeinică în vederea punerii în aplicare a noilor coduri şi ar trebui, de asemenea, să dispună revizuirea cuprinzătoare a modului de funcţionare a
sistemului judiciar, pentru a sprijini punerea în aplicare a ajustărilor structurale suplimentare care se impun şi a investiţiilor necesare pentru a asigura celeritatea, calitatea şi consecvenţa procesului judiciar.
Preluarea mandatului de către noul Consiliu Superior al Magistraturii reprezintă o ocazie importantă pentru a iniţia o
cooperare strânsă şi constructivă în această privinţă între diferiţii actori din domeniul politic şi judiciar.
Până la următoarea evaluare a Comisiei, din vara anului 2011, România ar trebui să se axeze în special pe lansarea unei revizuiri independente a sistemului judiciar, pe reforma sistemului disciplinar pentru magistraţi, pe măsurile de îmbunătăţire a
celerităţii proceselor care au ca obiect cazuri de corupţie la nivel înalt şi pe consolidarea politicii anticorupţie generale.
Comisia va sprijini în continuare România în acest demers şi va prezenta următoarea evaluare detaliată a progreselor până în vara acestui an.
La 1 ianuarie 2007, Comisia a instituit un Mecanism de cooperare şi de verificare a angajamentelor asumate de Bulgaria şi de România în domeniul reformei sistemului judiciar, al luptei împotriva corupţiei şi - în cazul Bulgariei - al luptei împotriva criminalităţii organizate.
Comisiei i s-a solicitat să elaboreze periodic un raport privind progresele realizate în aceste domenii. Aceasta a prezentat primul său raport la 27 iunie 2007 şi de atunci emite rapoarte semestriale.
Rapoartele Comisiei publicate se bazează pe informaţiile furnizate de guvernele bulgar şi român, de statele membre, de organizaţii ale societăţii civile, de asociaţii şi de experţi.

Raport CE: România – cea mai mică rată de absolvire a învățământului terțiar din UE

România înregistra în anul 2009 cea mai mică rată de absolvire a învăţământului terţiar din UE, de 16,8%, faţă de media la nivelul Uniunii de 32,3%, relevă un raport recent prezentat de Comisia Europeană si publicat de Agerpres.ro Cea mai mare valoare a indicatorului s-a înregistrat în Irlanda (49%), urmată de Danemarca (48,1%) şi Luxemburg (46,6%), arată acelaşi document.
Referitor la nivelul de studii în rândul tinerilor, România înregistra în anul 2009 o valoare de 78,3%, puţin sub media în UE de 78,6%. Cea mai mare valoare a indicatorului se înregistra în Slovacia (93,3%), urmată de Cehia (91,9%), iar cea mai mică în Malta (52,1%).
Rata abandonului şcolar în România era în anul 2009 de 16,6%, faţă de media de 14,4% la nivelul Uniunii Europene, în condiţiile în care obiectivul UE pentru anul 2020 este ca indicatorul să scadă sub 10 procente. Cele mai performante state membre în această privinţă sunt Slovacia, Polonia şi Republica Cehă, cu rate ale abandonului şcolar de 4,9%, 5,3% şi 5,4%, iar ţările în care cea mai mare proporţie a elevilor din UE renunţă la şcoală sunt Malta (36,8%) şi Portugalia (31,2%).
România se află pe a doua poziţie în UE în privinţa procentajului persoanelor cu nivel scăzut al competenţelor de citire, cu o rată de 40,4%, după Bulgaria (41%). Media la nivelul UE a fost de 20 de procente în anul 2009. Cea mai redusă valoare a acestui indicator se înregistrează în Estonia – 13,3%. Țara noastră este mai bine situată în clasamentul privind rata participării la învăţământul preşcolar în anul 2008, cu o rată de 82,8%, faţă de media în UE de 92,3%. Franţa este singura ţară membră în care practic toţi copiii de vârstă preşcolară sunt înscrişi într-o instituţie de învăţământ (rată de 100%), pe următoarele poziţii situându-se Belgia şi Olanda (câte 99,5%) şi Italia (98,8%).
Concluzia principală a raportului CE este că, în decursul deceniului trecut, ţările UE şi-au îmbunătăţit sistemele de învăţământ în domenii-cheie, dar au atins doar unul dintre cei cinci indicatori de referinţă stabiliţi pentru 2010. Uniunea Europeană a reuşit să-ţi îndeplinească obiectivul de a creşte numărul de absolvenţi de discipline matematice, ştiinţifice şi tehnologice, printr-o creştere de 37 % din 2000 – depăşind cu uşurinţă obiectivul de 15%.
  • Conform rapotului Comisiei Europene, Romania inregistreaza un progres scazut in domeniul invatamantului.

joi, 28 aprilie 2011

tara bogata popor amarit

Dragilor iata bilantul a 20 ani de guvernare :
1. Dezindustrializarea fortata a Romaniei
2. Pauperizarea populatiei ( peste 80%) si inbogatirea a 20% prin redistribuirea avutiei nationale mai bine zis impartirea clientelara prin furt
3. Distrugerea sistemului de invatamint implicind scaderea drastica a gradului de cultura a populatiei , rezultatul se vede la alegeri
4. Distrugerea sistemului de sanatate si implicit pentru prima oara scaparea din friu a bolilor venerice , TBC, hepatita . Sistemul de preventie fiind eliminat total .
5. Regionaliuzarea tarii pe criteri etnice ( legea 315)
6. Scaderea climatului de siguranta al populatiei si cresterea gradului de coruptie cu formarea de clanuri si filiere de tip mafiot
7. Penetrarea masmedia de catre mafie si dirijarea ei spre desnationalizarea populatiei , anihilarea oricarui urme de mindrie nationala si spirit civic si de apartenenta .
8. Distrugerea infrastructuri tari
9. Distrugerea habitatului natural al tari si vinzarea fara discernamint a resurselor naturale ale tarii

  Cam asta e
Cine e de vina ?
Poporul zic uni...
Eu zic ...nu poporul a condus tara
Cine a condus ?
Pai ?! Cine oare ?!
Partidele politice prin reprezentanti lor de la centru .
Hmmmm Deci guvernele sunt vinovate de starea natiuni si clasa politica de la centru .
Va intreb ce este de facut????
Ce mai este de facut ...
Ce se mai poate face ????
Caci daca continuam in ritmul asta nici in 5 ani Romania va ajunge din urma tarile acelea africane ( Sudan ...si altele ) sau vezi parte din america de sud .....
Hmmmm......
Nici un partid politic nu este nevinovat , toata clasa actuala politica este murdarita si compromisa
Pina cind vom mai rabda ??????
Cred ca singurul care in prezenta conjunctura si-a servit electoratul este UDMR
Astept sugestile si parerile voastre cu drag
Zirconiu

Tradarea romanilor de catre polituci actuali mega victorie a UDMR

DEZMEMBRAREA TERITORIALA A ROMANIEI A INCEPUT - mega victorie a UDMR

TREZIREA!

sursa:
http://www.cotidianul.ro/143601-_Doreste-actuala-majoritate-parlamentara-sa-destrame-teritorial-Romania


____________________________________________________

În 10 februarie recent, „pe neobservate", aşa cum îşi doreşte Marko Bela, senatorii Puterii au lăsat să treacă pe sub nasul Opoziţiei proiectul legii unei noi regionalizări a României, pus în operă de UDMR. Fără e explica de ce actualele opt regiuni de dezvoltare nu sunt bune, fără nici o presiune din partea UE şi aparent fără nici o logică, liderii udemerişti au continuat practicarea a ceea ce ştiu ei cel mai bine: şantajul.

Din confruntarea cu partidele româneşti ahtiate după putere, astăzi, ca şi ieri şi alaltăieri, organizaţia cu rol de partid etnic a ieşit întotdeauna învingătoare. Pas cu pas, urmărindu-şi programul şi „viziunea" pe termen lung, UDMR a şantajat tot ce se putea, a obţinut tot ce şi-a dorit, a aplicat întregul „arsenal istoric" al gherilei etno-centriste, separatiste, autonomiste. Cu o doză uriaşă de aroganţă şi sfidare, liderii aşa-zişi „europeni" ai maghiarimii din România au avut curajul să propună guvernanţilor de la Bucureşti refacerea hărţii tragice din 1940, când pumnalul horthysto-hitleristo-mussolinian a fost înfipt în trupul Transilvaniei. Cum această sfidare nu e de ajuns pentru îndeplinirea planurilor autonomiste, UDMR face presiuni asupra guvernanţilor să treacă, în paralel, şi Legea Minorităţilor prin asumarea răspunderii guvernului – metoda prin care guvernul Boc a dăruit de curând liderilor udemerişti istoria şi geografia în limba maghiară, precum şi o întinsă listă cu discriminări pozitive în învăţământ. În acest mod, şefii celei mai însemnate minorităţi etnice din România obţin supra-drepturi orientate făţiş spre separatism etnic şi chiar spre anularea de facto a unirii Transilvaniei cu Tara Mamă. Ne aflăm, practic, în stare de „alarmă la vedere", cum se spune în aviaţie, deoarece UDMR nu mai face nici măcar un minim de efort pentru a-şi masca intenţiile. În acest context, de o gravitate extremă pentru destinul statului naţional unitar român, am considerat necesar să aflăm opinia unuia dintre marii istorici de la Academie, profesorul Dinu C. Giurescu.

„Potrivit Legii Educaţiei, 92% dintre elevii români au mai puţine drepturi decât 8% dintre elevii minorităţilor"

- „Repetabila alianţă" dintre UDMR şi partidele care s-au perindat până acum la putere, împlineşte, azi-mâine, 20 de ani. Cum vedeţi, domnule profesor, această evoluţie?

- După 1990, minorităţile etnice, indiferent de numărul lor, au obţinut un statut extrem de generos, având, printre altele, reprezentanţi în parlament în mod automat. Se detaşează la mare distanţă maghiarii, conduşi de UDMR - o entitate cu un statut nedefinit: nici partid politic, nici organizaţie neguvernamentală. Nu contează însă dacă este sau nu partid politic. Interesant este să urmărim ce a obţinut UDMR participând la toate legislaturile şi aproape la toate guvernele. Vă spun de pe acum: nu am nimic împotrivă dacă UDMR participă la guvernul central; ei au oameni bine pregătiţi, trebuie să recunoaştem, iar mulţi din generaţia mai bătrână, nu din cea tânără, vorbesc bine româneşte. Ca urmare, pot să aibă o contribuţie pozitivă la gospodărirea treburilor ţării. Unde încep lucrurile să se strice este acolo unde această organizaţie încearcă să obţină mai multe drepturi decât marea majoritate a românilor. O să mă refer la un domeniu pe care îl cunosc mai bine: Legea Educaţiei. Această lege îi împarte pe şcolari în două mari categorii: 92% din elevii români de şcoală generală şi liceu au mai puţine drepturi decât 8% din elevii minorităţilor. Foarte bine că tineretul minoritar are drepturi multe, dar vreau ca aceleaşi drepturi să fie extinse şi asupra românilor. Atunci suntem de acord. Dar ca majoritatea să fie discriminată negativ în favoarea minorităţii e un lucru pe care nu-l înţeleg. Nu înţeleg cum o şcoală cu numai 5-6 elevi maghiari continuă să funcţioneze, în timp ce o şcoală cu 10-15 elevi români se închide. Cea dintâi capătă personalitate juridică, în timp ce a doua nu. O anomalie! O lege foarte greu de înţeles. Al doilea exemplu: niciunul dintre cele 23 de „principii directoare" ale legii nu face trimitere la necesitatea cunoaşterii istoriei, creaţiei şi civilizaţiei româneşti. În schimb, când e vorba de minoritari, se spune explicit că trebuie să cunoască istoria, tradiţiile, civilizaţia comunităţii respective. De acord să cunoască ei, dar de ce nu şi noi? Mai mult, istoria este acceptată ca materie a „bacalaureatului naţional" numai la clasele umaniste, iar manualul de clasa a XII-a nu se mai numeşte „Istoria românilor", ci, simplu, „Istorie". Cui îi e ruşine de istoria românilor? Curioasă scăpare...

- De ce credeţi că i-au tăiat pe „români" din titlul manualului?

- Ca să se piardă identitatea naţională a românilor. O spun cu toată seriozitatea, cu deplină răspundere: mai multe fapte asemănătoare merg către acest scop. Tineretul să nu mai aibă conştiinţa apartenenţei la un neam. Să fie un tineret de ăsta, euro-atlantic, axat pe valori precum mall-uri, vacanţe, călătorii, braking news, vibe radio etc. Pentru minorităţi, vom avea însă manuale diferite, în limbile lor materne. În acest caz mă întreb de ce? Credeţi c­-o să cunoască mai bine istoria şi geografia României, dacă le-o traducem în maghiară sau germană? Mi se pare extrem de stranie această prevedere. Dacă vorbim, în context, de Tirolul austriac, atât de des invocat de UDMR, cred că germanii din Italia (din Tirol) ar fi foarte miraţi dacă, într-o zi, li s-ar spune că vor învăţa istoria Italiei în limba germană, şi nu în italiană, cum se întâmplă în prezent. Ar fi uimiţi să audă că limba italiană, limba statului în care trăiesc, le este predată ca limbă străină, cum se întâmplă cu limba română în şcolile maghiare de la noi. Am senzaţia că toate aceste revendicări ale UDMR, satisfăcute „la moment" de majoritatea românească şantajabilă, tind la o separare completă a minorităţii maghiare de majoritatea românească: „Nu mai vreau să am de a face cu dumneata! Nici în educaţie, nici teritorial, nici ca simboluri, nimic. Să ne separăm!" Bine, dar totuşi trăim într-un stat care are graniţe recunoscute internaţional, un stat naţional ce vine din istorie, sunt realităţi pe care nu le putem nega... „Ei, bine: noi vrem separare!" Aici mergem... Si-mi pun întrebarea: domnilor de la UDMR, doriţi ca această separare, să-i zicem culturală, să ducă la o separare teritorială? Întrebare retorică, se înţelege...

„În viziunea UDMR judeţele ar urma să dispară"

- Prin Senat a trecut o lege hoţească, prin care UDMR urmăreşte să-şi decupeze din România propria ţară, mergând pe graniţele trasate în 1940 de criminalii de război Horthy Miklos, Benito Mussolini şi Adolf Hitler. Cât este de grav acest lucru, domnule academician?

- Pornind de la Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului European, Guvenul Român a iniţiat şi Parlamentul a aprobat Legea nr. 315/2004, privind dezvoltarea regională, stabilind opt regiuni de dezvoltare şi păstrând împărţirea pe judeţe. În 2009, senatorii şi deputaţii UDMR au înaintat Senatului o propunere legislativă pentru „modificarea şi completarea Legii 315/2004". Propunerea constă în formarea a 16 regiuni şi 5 macroregiuni de dezvoltare, în locul celor 8 existente în prezent. Expunerea de motive nu explică de ce împărţirea pe cele 8 regiuni de dezvoltare din 2004 ar trebui înlocuită. De notat că denumirea de „judeţ" nu apare nicăieri în propunerea UDMR, ceea ce înseamnă că judeţele ar urma să dispară. Mai mult, cele 16 regiuni de dezvoltare reprezintă o fază intermediară, cu o durată de 3 ani, spre cele cinci macroregiuni, obligatorii, speră UDMR, din 2013. Desfiinţarea judeţelor ar fi un unicum în Uniunea Europeană, unde asemenea unităţi teritoriale de bază există în continuare, în toate ţările. Între cele 16 proiectate regiuni de dezvoltare, la nr. 14 figurează „Covasna-Harghita-Mureş", fiind astfel reconstituită teritorial, pe baze etnice, fosta „Regiune autonomă maghiară" din anii 1952-1958. Insă aspectul cel mai grav existent în propunerea UDMR priveşte Macroregiunea de nord, trasată pe aceeaşi graniţă cu cea atribuită Ungariei prin „arbitrajul" puterilor Axei din august 1940. Să fie o simplă coincidenţă? De ce n-au redesenat graniţele din 1916, că tot acelaşi lucru ar fi fost? Coroborată cu Legea Statutului Minorităţilor şi cu Legea Educaţiei, regionalizarea „marca UDMR" urmăreşte clar desprinderea părţii de nord şi nord-vest a Transilvaniei, cu o suprafaţă de peste 50.000 de kilometri patraţi, de sub suveranitatea statului român. Cred însă că nu se va ajunge aici dacă românii vor reacţiona pentru apărarea individualităţii şi drepturilor lor, respectând în acelaşi timp toate preceptele UE.

„Nu este prea complicat să se constituie un pe teritoriul unui stat european"

- Care ar putea fi urmările manevrelor udemeriste?

- Evenimente relativ recente (vezi fosta Iugoslavie) au demonstrat că nu este prea complicat să se constituie un „nou stat" pe teritoriul unui stat european, fie prin mijloace militare, fie altele, cu concursul susţinut al mass-mediei internaţionale. Este un posibil precedent care, adaptat, poate fi invocat şi pus în practică şi în România. Anume o detaşare de facto, prin regionalizare şi mijloace economice (investiţii mari) menite să arate tuturor locuitorilor avantajele noii împărţiri teritoriale.

- Cum a fost posibil ca Senatul să adopte propunerea prin aprobare tacită?

- Printr-o manevră iniţiată de liderul majorităţii PDL din Senat. Fapt e că o propunere de împărţire a României pe regiuni a trecut de una dintre Camere fără să fi avut loc nici un fel de dezbatere şi nici un fel de discuţie în public, fiind totuşi vorba de o chestiune de interes naţional şi care priveşte destinul a milioane de cetăţeni români. Până şi regimul comunist a fost mai... democratic la acest capitol decât autorităţile actuale. Când Ceauşescu a renunţat, în 1968, la împărţirea în raioanele şi regiunile de tip sovietic, propunerea de revenire la judeţe a fost publicată în presă, cu harta respectivă, spre dezbatere publică. Iar definitivarea, atunci, în 1968, a ţinut seamă şi de opiniile venite din public, ca, de exemplu, constituirea a două judeţe, Brăila şi Galaţi, în locul unuia singur, cum doreau iniţial tovarăşii. Asta a fost atunci. Dar e posibil oare ca, într-un sistem cu mai multe partide şi presă liberă, constituirea unor noi regiuni de dezvoltare, cu consecinţe ce pot duce foarte departe, să treacă pe tăcute, pe furiş, ascunsă cu totul opiniei publice?! Ne întrebăm pe bună dreptate: doreşte actuala majoritate parlamentară – PDL, UDMR, UNPR şi minorităţi – să destrame teritorial România?

Preluare din revista "Formula AS"

miercuri, 27 aprilie 2011

membru de onoare



Sa curatam covoarele

Sa curatam covoarele


Daca n-ati facut-o inca , mai aveti putin timp …
Daca vi se pare o corvoada insuportabila , ne-am gandit noi la niste solutii simple si eficiente …

In primul rand trebuie sa alegeti solutia salvatoare in functie de material si de natura petei ; pentru mochete si anumite tapiserii se folosesc produse specifice , insa cele care au dimensiuni mici si nu prezinta caracteristici speciale pot fi spalate la masina automata .

Cum prevenim instalarea petelor dificile ? Putem aplica spre exemplu un aerosol Scotchgard . chiar si pe scaunele tapisate . De asemenea este indicat sa folosim periodic un aparat de curatat cu vapori , pe langa aspirator . O data sau de doua ori pe an se va aplica pe machete o pudra absorbanta , iar pe covoare si canapele se va pulveriza o spuma uscata , iar apoi se vor aspira .
Va sfatuim sa nu bateti covoarele , in special daca sunt din lana , deoarece riscati sa distrugeti urzeala !

Cum scoatem totusi petele ? Indiferent de pata , este important sa actionati rapid si sa tamponati imediat cu hartie absorbanta sau sugativa , dinspre margine spre centru si sa nu frecati niciodata , pentru a nu mari pata respectiva . Nu folositi niciodata apa calda sau sare , deoarece acestea “coc” petele ! Incercati produsul de scos pete pe o tesatura identica sau intr-un loc mai putin vizibil ; nu amestecati niciodata clor sau amoniac , deoarece rezulta un gaz foarte toxic !

Fiti foarte atenti la solventi ! Solventii volatili ( alcool , eter , benzina , eter , acetona ) nu sunt inofensivi . Protejati-va mainile cu manusi din cauciuc , asigurati-va ca animalele si copiii nu sunt in apropiere si aerisiti bine dupa utilizare . Retineti ca doar produsii pe baza de clor nu sunt inflamabili , in cazul celorlalti solventi  nu fumati si evitati orice sursa de foc !

Petele grase ( unt , lapte , ulei , ceara etc.) se vor scoate cu o pudra aplicata pe tesatura uscata , lasandu-se sa patrunda inainte de a aspira . Va recomandam pamantul de Sommieres , care absoarbe grasimile prin capilaritate .
Petele slabe ( ceai , alcool , cerneala , cafea , suc de fructe etc.) se scot cu solventii volatili sau cu solutii de amoniac . Nu varsati direct pe pata , ci aplicati pe o carpa curata , alba , care nu lasa scame . Nu tratati lana cu clor sau amoniac si nici matasea sau cauciucul cu clor .

Cum reimprospatam culorile covoarelor ? Umeziti-le au apa gazoasa sau acoperiti-le cu frunze de tei infuzate , lasati-le sa se usuce si apoi aspirati-le . Puteti folosi de asemenea amoniacul diluat in apa .

Cu atatea solutii la indemana , nu ne mai ramane decat sa va uram spor la treaba !

sfaturi utile

Camera ideala

Te-ai mutat in casa noua si forma incaperilor iti creeaza probleme? Spatiul este prea mic sau dimpotriva, pare gol si neprimitor oricata mobila ai pune ? Ne-am propus sa te ajutam si in aceasta problema frecvent intalnita si dezbatuta si de specialistii nostri in amenajari interioare... iata cateva mici trucuri de efect: 

Camera ingusta si inalta
E lucru stiut ca nuantele inchise apropie peretii, iar cele deschise ii indeparteaza. Dar nu numai culorile in sine au aceasta ultima calitate.
Poti crea senzatia de spatiu si cu ajutorul unor dungi orizontale, late si egale ca dimensiune, realizate pe perete in nuante complementare; sau, si
mai bine, in tonuri diferite ale aceleiasi culori, de la cel mai deschis, la cel mai inchis. Foloseste vopsea-emulsie sau tapet uni pentru a obtine acest efect.

 Camera joasa
Vei compensa absenta inaltimii cu ajutorul unor dungi late, realizate pe verticala (pentru materiale, vezi mai sus).
Un alt mod de a ajunge la acelasi rezultat e sa vopsesti tavanul in alb sau bleu, iar peretii - in culori mai inchise.

Camera prea spatioasa
Nuantele calde de auriu, pruna sau teracota reduc din dimensiunile acesteia si o vor face mai prietenoasa, mai apropiata.

Camera cu o forma neobisnuita, pereti rotunzi
Este preferabil ca atat peretii, cat si tavanul sa aiba aceeasi culoare, pentru ca atmosfera sa fie unitara, armonioasa. Acest efect il obtii si folosind o vopsea - emulsie satinata, intrucat luciul subtil al acesteia reflecta foarte bine lumina.

Camera de mici dimensiuni
Cel mai indicat ar fi sa vopsesti peretii si tavanul in alb, dar poti incerca si alte nuante reci: violet (lila), bleu sau verde-menta. Un covor sau o mocheta de culoare deschisa va intregi aspectul final.

Cum castigam spatiu in interior ?




Cu cat spatiul este mai mic , cu atat mai mult este solicitata ingeniozitatea noastra pentru a-l amenaja asa cum ne dorim . Confortul cotidian ? Depinde de abilitatea cu care cream spatii functionale, punem in valoare coltisoarele intunecate sau amenajam diversele zone de depozitare
  
 Si haideti sa incepem cu …
Bucataria . Bucatariile “la cheie” complete integreaza frigiderul , aragazul , cuptorul cu microunde , hota si chiar masina de spalat vase intr-un singur dulap care se inchide cu un oblon rulant . Pentru o bucatarie personalizata puteti apela la echipamente special concepute pentru  a ocupa cat mai putin spatiu .
Baia . Se poate aplica si aici solutia “la cheie“ , instaland o cabina din plastic turnat ce adaposteste toate echipamentele sanitare , robinetele si accesoriile . Versiunile cele mai compacte ocupa aproape 1m² si nu va mai ramane decat sa realizati bransamentele . Exista de asemenea diverse modele de chiuvete , cazi sau cabine de dus reduse ca dimensiuni , montabile in colturi .
Dormitorul . Diversele tipuri de paturi prezinta si ele elemente ingenioase : pe langa canapelele extensibile puteti gasi paturi rabatabile in dulapuri de perete , paturi suprainaltate sau paturi suprapuse . Paturile suprainaltate permit amenajarea de sertare sub platforma care tine loc de saltea . In privinta paturilor pentru copii , fabricantii de mobilier propun “camere complete” , care contin un birou si spatii de depozitare care ocupa utin spatiu .
Living . Mesele escamotabile sunt cu siguranta mai ingenioase decat cele pliante . In plus , ele pot fi reglate la inaltimea dorita ( ex. atunci cand mancati ) . Exista de asemenea mese pliante ce adapostesc seturi de 4 scaune pliante sau chiar banchete cu latimea de peste 30cm , la care pot lua loc 8-10 persoane .
Spatii de depozitare . In functie de spatiu , gust , imaginatie si buget , puteti allege intre dulapuri la comanda si corpuri modulare adaptabile dupa dorinta . Hainele ocupa frecvent spatiul de depozitare cel mai important intr-o locuinta . O solutie simpla consta in  amenajarea unui dulap in perete , folosind 2 pereti paraleli intre care fixate tije si etajere . Daca nu dispuneti de spatiu suficient , cautati module variabile , compuse de obicei dintr-un modul vertical cu rafturi si o tija reglabila , care ar trebui sa fie suficiente .
Usile dulapurilor pot sa fie montate in balamale , sa gliseze pe sine sau sa aiba forma unor obloane rulante . In general sifonierele au inaltimea de 1,80m , spatiul de deasupra putand servi la depozitarea obiectelor rar utilizate

Artistul a parut intodeauna un nimic evident

Artistul a parut intodeauna un nimic evident , un mizantrop. A fost si va sa fie un tip asocial nu pentru ca ar cauza societati ci din contra , pentru ca societatea ii cauzeaza , azvirlindu-l, hulindu-l, biciuindu-l, el fiind inchistat in conceptile lui precare sau mai putin precare despre lume , timp si spatiu . Inchistat in viata lui de paradoxuri , vise , e mort pentru ceilalti sau aproape mort .
Artistul trebuie sa creede si creaza dintr-un impuls intern.Menirea artei cred ca nu este sa creeze imagini ale unei lumi cotidiene cu frazeologie si cuvinte sofisticate ci sa releve cu atit mai pregnant , resimtindu-se foarte necesar , interiorul , adincul sufletuluiuman, cu zbaterile , cu suferintelesi bucuriile lui.
Renuntarea la concret printr-o abstractizare sistematica a lumi plane palpabile , intr-o lume obscura ,interioara necunoscuta, intr-o lume vesnic vie si totusi moarta fara generatii fara copilarie si fara batrinete ar duce poate la o adevarata opera de arta la o adevarata citadela artistica .....

Autor : Zirconiu

România a "tras" de la FMI mai mulţi bani decât Grecia

Un număr de 10.000 de angajaţi de la stat ar putea fi disponibilizaţi în acest an
România are cea mai mare linie de credit trasă de la FMI până în prezent, fiind urmată, în ordine, de Grecia, Ucraina şi Ungaria, se arată în raportul privind ultima evaluare a acordului stand by cu România şi care conţine şi termenii noului acord care a intrat în vigoare la 31 martie. România, care are o rată de tragere de 19% (din totalul banilor traşi de la FMI de către ţările care s-au împrumutat), este urmată pe locul secund de Ucraina şi Grecia cu 15%, iar pe poziţia a treia se află Ungaria, cu 12%.

În cadrul acordului semnat în 2009, România a primit până acum 11,27 miliarde de euro de la FMI în cadrul pachetului de asistenţă financiară de aproximativ 20 miliarde de euro. Pe 25 martie anul acesta Board-ul FMI a aprobat acordul de tip preventiv în valoare de 3,5 miliarde euro care a intrat în vigoare din 31 martie 2011. Raportul mai arată că serviciul datoriei către Fond a României va fi "substanţial".


Creditele trase de la FMI, până la 22 februarie 2011. In cazul României este inclusă si ultima tranşă din acordul semnat în 2009, plus prima tranşă din noul acord cu FMI
Documentul publicat pe site-ul FMI relevă că riscurile care ar putea afecta capacitatea României de a rambursa împrumutul de la FMI includ:
• tensiuni politice interne care ar putea pune în pericol atingerea obiectivelor programului
• o recuperare mai slabă decât aşteptările din partea statelor din Europa de Vest, ceea ce ar descuraja exporturile României
• o abundenţă de turbulenţe la periferia zonei euro, ceea ce ar spori riscul şi afecta fluxurile de capital spre România. În astfel de circumstanţe, ar exista un risc ca băncile străine vor fi în imposibilitatea de a menţine expunerea lor în România, în ciuda angajamentului lor de a face acest lucru.
"Când vorbeşti de vulnerabilitatea unei ţări un indicator este datoria externă pe termen scurt. Aceasta a scăzut de la 22 miliarde de euro în 2008, la 18,7 miliarde de euro la sfârşitul anului 2010. Aşa se explică şi creşterea încrederii investitorilor străini în economia României. În plus, ratingul de ţară ar putea fi îmbunătăţit la sfârşitul anului 2011, începutul anului 2012", a declarat pentru gândul Andreea Paul (Vass).
Mai puţin cu 10.000 de angajaţi la stat
Din documentul de pe site-ul FMI mai reiese că un număr de 10.000 de angajaţi de la stat ar putea fi disponibilizaţi în acest an. "În ciuda reformelor semnificative în ce priveşte sectorul public, sunt necesare măsuri suplimentare. Numărul de angajaţi din sectorul public a scăzut de la 1,4 la 1,3 milioane în cursul anului 2010", se arată în documentul publicat pe site-ul FMI. Unul dintre graficele din raport arată că numărul angajaţilor din sectorul public se va reduce în acest an până la 1,26 milioane persoane, de la 1,27 milioane în 2010. În schimb, reprezentanţi ai Guvernului au declarat pentru gândul că deja această cerinţă a fost îndeplinită, la sfârşitul anului trecut în România figurând 1,26 milioane de angajaţi la stat. "În acest an vor avea loc numai restructurări deja anunţate, în anumite companii de stat ", a spus Paul (Vass), adăugând că unele dintre companiile unde s-au anunţat restructurări sunt din subordinea Ministerului Transporturilor. La începutul acestui an, reprezentanţi ai sindicatelor feroviare anunţau o posibilă disponibilizare a 7.000 de persoane din sistemul căilor ferate în acest an.
Reformarea instituţiilor de stat
Pe de altă parte, în scrisoarea de intenţie a Guvernului, semnată de ministrul Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu, se relevă faptul că autorităţile s-au angajat să reformeze întreprinderile de stat, în special cele din energie şi transport. "În ultimii ani, multe întreprinderi de stat au devenit o povară fiscală substanţială, calitatea serviciilor având nevoie de îmbunătăţiri semnificative", se spune în document.
Ce a promis Guvernul în faţa FMI
• Guvernul s-a angajat în faţa FMI că va continua în cadrul noului acord de tip preventiv politica de restrângere a cheltuielilor, inclusiv cu salarii şi prime, pentru a se încadra într-un deficit de 3% din PIB anul viitor, şi că sistemul alocaţiilor de încălzire va fi schimbat până la finele lunii iulie, urmând să fie acordate doar persoanelor cu venituri reduse.
• Tot în scrisoarea trimisă FMI se mai arată că urmează să fie desfiinţate 5.700 de paturi de spital şi că lista medicamentelor compensate sau eliberate gratuit va fi revizuită.
• Metrorex şi RATB vor majora tarifele peste rata inflaţiei, câteva companii din sectorul energetic vor fi privatizate, iar Compania Naţională a Huilei Petroşani (CNH), cel mai mare datornic la bugetul de stat, şi producătorul de energie Termoelectrica vor lichida activele neviabile. Gândul a relatat recent, că, în ciuda datoriilor pe care le are la bugetul de stat, CNH ar putea da prime de Paşte.
• Executivul s-a mai angajat să transfere la Ministerul Finanţelor controlul financiar la companiile de stat, să majoreze tarifele CFR pentru eficientizarea companiei, să aducă preţurile din contractele bilaterale pentru vânzarea energiei la nivelul pieţei şi să înfiinţeze în ANAF un departament pentru verificarea persoanelor cu averi mari.


preluare : http://www.gandul.info/

Promisiuni de la Guvern

Ţiganul vine acasă foarte tarziu şi Piranda îl ia la rost:
- Unde ai umblat, belestematule?
- La şedinţă, fă!
- Sedinţă, bă? Mă prosteşti în faţă?
- Stai aşa, fă. Să moară mama, am fost la şedinţă. A venit cineva de la şi ne-a zis: “Citez: În 2002 vom avea de 2 ori mai multă carne. Citez: Va creşte salariul cu 400%”. Şi alte chestii din-astea.
- Da’ ce înseamnă, mă, “citez”?
- Nici eu nu ştiu, dar cred că înseamnă ca un fel de “”.

hipnoza-tehnici



TEHNICA FIXĂRII OCHILOR
 M.Hunter,


Aşează-te confortabil în scaun, cu picioarele sprijinite pe rezemătoare … aşa, este în regulă. Ai vreo întrebare înainte să începem? Nu? Bine.

Priveşte la degetul meu mare pe care am să-l apropii încetul cu încetul de faţa ta. Desigur, dacă te uiţi la orice lucru cu ochii îndreptaţi înapoi mult timp, ochii tăi încep să devină obosiţi, simţi nevoia să-i închizi. Nu este nimic magic în legătură cu aceasta. Singura diferenţă este că de data aceasta atunci când îi vei închide va fi un semnal pentru tine şi pentru mine că eşti gata să intri într-un anumit nivel de hipnoză … cel care este just şi confortabil pentru tine astăzi.

Menţine privirea la degetul meu … e bine …Poţi remarca faptul că ochii au început să se umezească  puţin … iar în curând pleoapele vor începe să tremure …. Este bine, da …. Lasă-le să se închidă încet şi imaginează-ţi că te afli într-un loc foarte frumos unde totul este aşa cum ar trebui să fie dacă ai fi putut alege locul special pentru tine.

Acest tremur pe care-l simţi în ochii tăi este probabil cel mai comun lucru care se întâmplă atunci când oamenii încep să intre în stare hipnotică şi se întâmplă datorită poziţiei în care rămân ochii pe măsura înaintării în starea hipnotică. Mai târziu, când vei învăţa să faci autohipnoză, poţi folosi acest lucru ca pe un semnal pentru tine … că eşti gata să intri într-o stare foarte plăcută.  Pentru unii, starea persistă, pentru alţii ea dispare destul de repede, pentru alţii pare că vine şi pleacă, probabil în funcţie de schimbarea nivelului transei hipnotice, dar întotdeauna există la început. Aşa că te poţi gândi la asta ca la un foarte drăguţ semnal că eşti pe cale să intri într-o stare foarte plăcută.


(începe acum programul terapeutic)


VARIAŢII ALE ACESTEI TEHNICI
1.      Subiectul ţine un creion la înălţimea braţului şi fixează privirea asupra lui.
2.      Poţi invita subiectul să privească un anumit punct pe peretele din partea opusă, sau un obiect din cameră.
3.      Unii oameni folosesc o lumânare sau o lampă mică










Oportunitatea  participării




Ridică mâna la cca. 30 cm de faţa subiectului cu degetul mare foarte uşor îndoit. Un pumn sau o mână deschisă poate părea agresivă. Adu încet degetul să se odihnească între sprinceane

Fixarea contractului implicit



Ochii întotdeauna se umezesc la acest moment şi pleoapele tremură

Închiderea ochilor-contract acceptat

Locul personal


Validarea experienţei  transei



Şi aceasta este la îndemâna ta




E bine că se întâmplă, orice se întâmplă

Marlene E. HUNTER,  Daydreams for Discovery. A manual for Hypnotherapists

TEHNICI DE INDUCŢIE
Există desigur, tot atâtea tehnici de inducţie în hipnoză, pe câte persoane care practică hipnoza sunt şi ar fi imposibil să enumerăm chiar toate categoriile. Am să vă dau exemple pentru doar trei tipuri şi apoi câteva sugestii pentru reducerea rezistenţelor, să vă ofer un start dacă sunteţi la început sau să vă ofer noi formule verbale, dacă simţiţi că ale voastre  devin învechite sau plictisitoare, chiar şi pentru voi înşivă.

La fel de important ca CEEA ce spui, este CUM spui. Cred că cei mai mulţi dintre noi, ajungem la un fel de discurs monoton şoptit  când realizăm inducţia, care poate sau nu să fie calea cea mai buna prin care să conducem pe cineva spre hipnoză. Probabil că procedam cel mai bine, atunci când ne simţim noi înşine confortabil cu vocea scăzută cu care vorbim, cu ritmul vorbirii noastre, oricare ar fi acestea. Am cunoscut un hipnoterapeut de mare succes, ale cărui cuvinte, gonesc într-un fel de bolboroseală ritmată, abia cu o pauză pentru respiraţie, despre care am fi crezut că ar descuraja şi cel mai motivat subiect; pentru el stilul acesta a dat rezultate deoarece el a pornit de la premiza că aşa va merge.

În orice caz, cred că există câteva “reguli” de baza care ne uşurează munca. O regulă este să fim siguri că   tonul vocii şi cuvintele sunt compatibile. Invitând pe cineva să  adoarmă mai "pro/fund" şi mai "pro/fund" şi mai "pro/fund", va fi mai puţin eficient decât dacă vocea va cădea cu fiecare repetare a cuvântului 'profund'; implicarea subconştientului, mesajul nonverbal,  este de obicei mai important chiar decât cuvintele.

Alt aspect important este să evitaţi cu orice preţ, formularea sugestiilor sub forma negaţiilor.  Formula "nu veţi mai simţi panica", va provoca aproape întotdeauna panica; "vă puteţi simţi foarte confortabil" sau "… foarte liniştit", are o mai mare şansă de succes. Chiar şi cei mai experimentaţi dintre noi, au tendinţa de a uita uneori că limbajul subconştientului este imageria (cuvintele şi logica aparţin limbajului conştientului) şi este foarte dificil să ai o imagine negativă. Te rog nu te gândi la un elefant roz. Aşa este?

Utilizaţi cuvinte inteligibile, uşor de înţeles; noi invităm oamenii în starea hipnotică. "Lasă-te cuprins de atâta relaxare câtă ai vrea să simţi în acest moment…",  "Ai putea găsi că este interesant să mergi şi să explorezi…" .

Evită cu orice preţ cel mai dăunător cuvânt din limbaj: ÎNCEARCĂ. “Încercarea” permite întotdeauna posibilitatea eşecului. Există multe lucruri pe care le putem face mai uşor decât să "încercăm": putem căuta, învăţa, descoperi, explora, putem afla mai mult despre… şi toate acestea au o conotaţie mult mai  pozitivă decât "încercarea" care provoacă îngrijorarea doar gândindu-te la ea.

Reţineţi că nu este nici o problemă dacă este linişte câteva momente sau dacă spuneţi pe un ton blând: "Este foarte bine aşa".

Atunci când totul este spus şi făcut, revin la sfatul iniţial, fii tu însuţi relaxat şi vei avea un subiect mult mai relaxat.



TEHNICA INDUCŢIEI DE BAZĂ
Aşează-te într-o poziţie foarte confortabilă. Este foarte bine aşa. Reţine că poţi în orice moment să te mişti sau să-ţi modifici poziţia pentru a te simţi mai confortabil. Asigură-te că spatele şi capul sunt sprijinite şi că te simţi bine.

Acum lasă-ţi ochii să găsească un loc plăcut şi care poate fi privit confortabil şi fixează-ţi acolo privirea, oriunde ar fi, pentru un timp.

Treptat, ai putea simţi că ochii tăi devin puţin mai grei şi parcă ar fi plăcut să-i laşi închişi pentru o scurtă vreme. Află cum s-ar simţi dacă i-ai lăsa închişi pentru câteva secunde şi apoi deschide-i din nou… apoi închide-i, deschide-i încă o dată, închide-i, … foarte bine. Poţi să observi că există un tremur mic şi uşor în pleoapele tale. Aceasta ar putea fi un semn pentru tine, că începi să  intri într-un spaţiu încântător al minţii tale unde timpul îşi pierde semnificaţia sa şi poţi percepe atât de multe  lucruri, într-un mod diferit.

Imaginează-ţi că te afli într-un loc foarte drăguţ, unde totul este aşa cum ar fi dacă ai putea să  comanzi totul special pentru tine însuţi. Şi petrcîndu-ţi puţin timp acolo, treptat încordarea scade şi te simţi mai confortabil. 

Imaginează-ţi acolo toate detaliile reveriei tale: ce ai putea să vezi cu ochii interiori, ce ai putea să auzi cu urechile interioare; cum se simte corpul tău, făcând tot ce face el în imaginaţia ta. Dacă eşti întins pe o plajă tropicală, simţi soarele cald, simţi nisipul, simţi mişcarea cu care corpul tău se cuibăreşte într-o poziţie confortabilă în nisip. Dacă înoţi în laguna acesta tropicală, simţi mişcările cu care corpul tău alunecă prin apă, simţi apa răcoroasă care alunecă peste corpul tău. Află cum se simte corpul tău.

Ar putea exista lucruri în reveria ta, de care ai vrea să te apropii, să le atingi, să le guşti. Ar pute fi miresme asociate. Află cum sunt culorile, dacă este rece sau cald, dacă mai este cineva acolo, … toate detaliile cale adaugă culoare, bogăţie şi bucurie, reveriei noastre.

Şi în vreme ce tu faci asta, subconştientul tău va fi condus către nivelul de hipnoză cel mai confortabil pentru tine, oricare ar fi cel mai bun pentru tine, pentru a obţine ceea ce urmează să obţii astăzi.


reasigurarea subiectului asupra faptului că el are controlul

confortul fizic este important









Sugestia intimidează mai puţin decât formula prin care se sugerează direct închiderea ochilor

pauza, în special cu subiecţii neexperimentaţi

dacă priveşti ochii cu atenţie, ai să-I vezi lucind chiar înainte de tremurul pleoapelor, un moment potrivit să spui asta


personalizează

orice subiect are experienţa încordării



“interior” diferenţiază de “exterior”


invocarea tuturor simţurilor: auditiv, vizual, kinestezic, tactil, olfactiv, gustativ, termic










implică în mod confortabil că noi avem reverii cu toţii şi situaţia aceasta este similară


orice ai face TU (subiectul), este în regulă





exemplu de procedeu pentru inducţia hipnotică


Vreau să priveşti în sus, la un punct de pe tavan şi să-ţi fixezi ochii asupra lui. La orice punct. Poţi alege unul la care poţi privi confortabil. Nu te îngrijora dacă ochii tăi se abat de la acel punct sau clipesc. Este în regulă. Dacă se întâmplă asta, revino cu privirea la punctul ales şi priveşte-l cât de fix poţi. Nu fi încordat. Relaxează-te şi ascultă cu atenţie vocea mea, ascultă ceea ce îţi spun. Vreau să te relaxezi… Gândeşte-te la relaxare. Îţi simţi corpul relaxat… Procedând astfel, vei descoperi că trupul tău se relaxează treptat… Te vei relaxa din ce în ce mai mult. În timp ce-ţi menţii privirea la punctul aflat deasupra capului şi îmi asculţi vocea, vei simţi cum corpul în întregime devine relaxat. Picioarele tale devin obosite, gambele devin relaxate, braţele şi mâinile tale devin relaxate, întregul tău corp se relaxează, iar acum vei simţi cum devii moleşit, somnolent. Somnolenţa ta creşte din ce în ce mai mult. Ascultă vocea mea… ea face ca tu să te simţi moleşit, adormit… Simţi o greutate venind peste trupul tău. Corpul tău devine greu, foarte g-r-e-u. Mâinile tale devin g-r-e-l-e. Braţele tale devin g-r-e-le. Mâinile şi braţele tale sunt grele. Picioarele tale devin g-r-e-l-e. Gambele tale devin g-r-e-l-e. Corpul tău în întregime devine g-r-e-u, f-o-a-r-t-e g-r-e-u. Eşti m-o-l-e-ş-i-t,… s-o-m-n-o-r-o-s. O senzaţie de căldură somnolentă, plăcută te cuprinde. În curând vei adormi… profund,… adânc… O căldură plăcută îţi cuprinde întregul corp, ca atunci când adormi… Ochii tăi devin grei. Devii adormit. Ochii tăi devin tot mai grei şi mai g-r-e-i, atât de grei, iar tu te simţi atât de a-d-o-r-m-i-t… Gândeşte-te la somn, la nimic altceva decât la somn… Eşti pe cale să adormi foarte curând… Vocea mea te face somnolent… te face să doreşti să dormi… Ochii tăi sunt grei, se închid. Nu poţi menţine ochii deschişi. Ei se închid. Peste un moment vei descoperi că este imposibil să-i mai ţii deschişi şi că ei clipesc… Ochii vor clipi din ce în ce mai mult şi în scurt timp se vor închide deoarece devin tot mai grei şi vei simţi că e din ce în ce mai greu să-i menţii deschişi. [ Cel mai bine este să dai aceste sugestii chiar atunci când ochii subiectului clipesc. Unii subiecţi sunt capabili să menţină o privire fixă, neezitantă, fără să clipească iar sugestiile de mai sus adesea îi fac să clipească. Dar dacă nu clipesc, este mai bine să nu insistăm, deoarece de fapt, nu este un lucru esenţial.] Eşti acum f-o-a-r-t-e a-d-o-r-m-i-t … Ochii tăi sunt a-t-â-t d-e
g-r-e-i, încât nu-i poţi menţine deschişi. Ochii se închid tot mai mult, din ce în ce mai mult… [Dacă subiectul nu are ochii închişi în acest moment, spune-i cu o voce fermă: ] Bine, acum închide ochii şi continuă să asculţi atent ceea ce îţi spun. [Apoi continuă astfel:] Ochii tăi sunt acum închişi şi urmează să adormi profund… [Adesea un subiect care a reacţionat greu la sugestiile pentru închiderea ochilor, poate cu toate acestea, să intre în stare hipnotică după închiderea ochilor la comandă. De asemenea, unii indivizi trec într-o stare hipnotică relativ profundă foarte devreme, dar menţin ochii deschişi şi pentru anumite motive nu răspund bine la sugestiile de închiderea ochilor. Oricare ar fi situaţia, continuă cu:] … ochii sunt acum închişi şi urmează să intri într-un somn profund … un somn tot mai p-r-o-f-u-n-d … un somn din ce în ce mai adânc … Vei fi atent numai la vocea mea. Nu te vei trezi până nu iţi voi cere eu asta. Nimic nu te va deranja. De acum înainte, de câte ori îţi voi sugera să dormi sau îţi voi spune cuvântul "somn", vei intra imediat într-un somn profund. Acum eşti pe cale să adormi profund … f-o-a-r-t-e p-r-o-f-u-n-d. [Aceste ultime sugestii sunt importante şi vor fi date subiectului imediat după închiderea ochilor. Ele vor fi repetate ulterior de câteva ori. Îţi vor da un control mai bun asupra subiectului, decât ai avea prin alte mijloace]     


 
exemplu de procedeu pentru adâncirea transei


Dormi … adânc … profund … Ochii tăi sunt grei … f-o-a-r-t-e g-r-e-i … Ei sunt puternic lipiţi, atât de bine lipiţi încât nu-i poţi deschide oricât de mult ai încerca. NU POŢI DESCHIDE OCHII. ÎNCEARCĂ! NU-I POŢI DESCHIDE… încearcă cu putere … Bine, acum încetează să mai încerci. Devii din ce în ce mai profund adormit … tot mai profund. Ridică-ţi mâna [în timp ce spui asta cuprinde-i uşor braţul şi dirijează-l uşor la înălţimea umărului sau deasupra capului]. Întinde bine mâna. Strânge pumnul … Strânge-l puternic … MAI PUTERNIC! Braţul tău devine rigid, braţul tău în întregime devine RIGID! DUR! CA O BARĂ DE OŢEL! NU POŢI ÎNDOI BRAŢUL, NU-L POŢI MIŞCA. Încearcă.  NU POŢI … încearcă puternic … E în regulă acum, poţi mişca braţul. [S-ar putea ca unor subiecţi să trebuiască să le dai mai multe contrasugestii decât aceasta.] Coboară-l uşor pe genunchiul tău. În timp ce faci asta te afunzi într-un somn foarte adânc… d-i-n c-e î-n c-e m-a-i a-d-â-n-c. [Dacă subiectul coboară lent mâna, poţi adăuga: "Când mâna ta va atinge genunchiul, vei fi într-un somn foarte P-R-O-F-U-N-D … Adormi din ce în ce mai profund, … din ce în ce mai p-r-o-f-u-n-d." Oricare ar fi situaţia, atunci când mâna subiectului ajunge să se odihnească pe genunchiul lui, continuă astfel: ] Eşti p-r-o-f-u-n-d adormit acum. D-o-r-m-i!
P-r-o-f-u-n-d, p-r-o-f-u-n-d adormit! … Corpul tău este acum foarte relaxat. Nu simţi nevoia să te mişti. Tot ce doreşti este să d-o-r-m-i … tot mai p-r-o-f-u-n-d, tot mai
a-d-â-n-c … Eşti de acord să faci orice îţi spun eu să faci. Mă poţi auzi foarte bine. Vei fi capabil să răspunzi întrebărilor mele şi să faci tot ceea ce îţi cer, dar vei rămâne profund adormit . Chiar dacă îţi voi spune să deschizi ochii, nu te vei trezi până nu îţi voi spune eu să  faci asta. De fiecare dată şi oricând în viitor îţi voi spune să dormi, vei intra imediat într-un somn profund. Imediat ce voi spune cuvântul "somn" sau îţi voi spune să dormi, ochii tăi vor deveni foarte grei, vei deveni foarte somnoros, ochii tăi se vor închide şi vei adormi profund … Aceasta se va întâmpla de fiecare dată şi oricând îţi voi spune să adormi … pronunţând cuvântul "somn". [Dacă doreşti, poţi înlocui aici cu alte semnale, sau preferabil ar fi să le adaugi instrucţiunilor anterioare. ] Dar acum dormi, … p-r-o-f-u-n-d, a-d-â-n-c … Voi înceta să-ţi mai vorbesc pentru câteva momente, dar tu vei continua să adormi tot mai profund şi să nu laşi ca ceva să te deranjeze … Auzi numai sunetul vocii mele. Când am să vorbesc din nou cu tine, nu vei fi surprins … Acum dormi … p-r-o-f-u-n-d … adânc. [Nu mai vorbi pentru 5 -10 minute, apoi cu o voce foarte scăzută, chiar şoptită, continuă-ţi sugestiile, în mod gradat, dar crescând cât se poate de rapid volumul vocii tale.] Eşti acum adânc adormit. Poţi auzi orice, foarte bine, dar tu vei acorda atenţie numai sunetului vocii mele. [Aminteşte-ţi că ai spus mai devreme că subiectul va auzi doar sunetul vocii tale. Asupra unui subiect foarte sugestibil, acest fapt ar avea efectul de a-l face surd la alte sunete, aşa că trebuie să fii atent, să îndepărtezi acest efect, atunci când este cazul. ]

 


sugestii pentru a continua adâncirea transei hipnotice

Eşti profund adormit dar poţi intra într-un somn chiar mai adânc decât cel de acum. Doreşti foarte mult să ajungi în cel mai adânc somn posibil deoarece este o experienţă foarte plăcută, deoarece este foarte benefic pentru tine. [Trebuie să fii atent cu sugestiile de stare plăcută dacă acestea pot avea consecinţe asupra unor subiecţi. Acest lucru este în special valabil la subiecţi psihotici şi psihonevrotici. Este important să ţii seama de acest fapt atunci când foloseşti hipnoza în psihoterapie, în special dacă a început sau e gata să înceapă un transfer pozitiv. ] Urmează să adormi mult mai profund şi toate sugestiile pe care ţi le voi da vor fi foarte eficiente. [Este posibil ca spunând aceasta subiectului, el să asocieze somnul cu răspunsul la sugestii. Dacă subiectul va decide că el nu este profund hipnotizat, aceasta ar putea interfera cu răspunsurile lui la sugestii. În vederea acestui fapt, ai putea prefera să nu asociezi aceste două lucruri. ]  Voi număra acum până la cinci [Orice alt număr este potrivit - chiar dacă eu consider bună cifra cinci.] şi pe măsură ce voi face asta, vei continua să te scufunzi într-un somn mult mai profund şi la numărul cinci, vei fi foarte, foarte profund adormit. Atât de profund adormit încât mai târziu, atunci când voi spune să te trezeşti [Este de preferat să spui, "când îţi voi spune să te trezeşti", decât "când te vei trezi" deoarece prima formulare reafirmă faptul că trezirea va fi la comanda hipnotizatorului, în timp ce a doua poate fi interpretată de subiect ca oferindu-i lui control asupra trezirii lui. ] nu-ţi vei mai aminti nimic din ceea ce a fost spus sau făcut în timp ce erai adormit. Va fi ca şi când timpul nu ar fi trecut, iar tu nu ai fi dormit. [Trebuie subliniat  că există situaţii când ultimele afirmaţii sunt contraindicate. Aceasta se întâmplă cu acele cazuri terapeutice care au oricum tendinţa de a fi dezorientate.] Acum am să încep să număr. Unu … vei adormi din ce în ce mai profund, mult mai p-r-o-f-u-n-d. Doi … adormi din ce în ce mai p-r-o-f-u-n-d. Cu fiecare număr te afunzi într-un somn tot mai profund. Cu fiecare cuvânt pe care eu îl spun, cu fiecare respiraţie a ta, adormi tot mai profund. Trei … d-o-r-m-i, a-d-â-n-c, p-r-o-f-u-n-d, d-o-r-m-i. Vocea mea te face să vrei să dormi, [aceasta asociază somnul cu un stimul care este mereu prezent ] mereu mai p-r-o-f-u-n-d. Poţi simţi cum te s-c-u-f-u-n-z-i într-un somn foarte, f-o-a-r-t-e adânc … te afunzi … te a-f-u-n-z-i într-un somn tot mai a-d-â-n-c, tot mai p-r-o-f-u-n-d  în care nu mai poţi auzi nimic decât vocea mea care sună ca şi când ar veni de departe, de foarte departe. [Începând cu "trei", începi să îndulceşti şi să cobori vocea astfel încât în timp ce spui ultimul "departe", să vorbeşti foarte încet - dar suficient de tare pentru ca subiectul să te audă bine. ] Patru … Continui să devii din ce în ce mai profund adormit în timp ce număr, în timp ce-ţi vorbesc. Toate sugestiile pe care ţi le voi da, vor fi foarte eficiente în viitor. Vei face tot ceea ce-ţi spun să faci. Nu ai nici o teamă de hipnoză pentru că ea nu poate fi decât benefică pentru tine … Ştii că nu-ţi poate face nici un rău. Eşti foarte sensibil la sugestiile mele şi continui să devii tot  mai sensibil la sugestiile mele. Chiar când eu îţi vorbesc, devii din ce în ce mai adormit … Oricând îţi voi spune să vezi, să auzi, să miroşi, sau să simţi ceva, vei vedea, vei auzi, vei mirosi sau vei simţi, ca şi când ar fi în realitate. Vei trăi aceasta din plin, în mod real. Vei avea experienţe foarte reale. Întotdeauna în viitor, când am să-ţi spun să faci ceva, iar asta numai în stare de hipnoză, [Se ia această măsură de prevedere pentru a elimina posibilitatea ca subiectul să devină complet dominat posthipnotic de către hipnotizator.  Aceasta este o problemă de etică, dar şi de protejare, atât a subiectului cât şi a terapeutului ] vei face întocmai, fără îndoială … Voi fi întotdeauna capabil să îndepărtez şi să schimb orice sugestie pe care ţi-o dau acum, pe care ţi-am dat-o sau ţi-o voi da. [Acesta este un punct extrem de important şi această sugestie ar trebui dată întotdeauna devreme şi reluată cu câteva ocazii. Dacă nu utilizezi această etapă de aprofundare a transei despre care discutăm, îţi vei propune ca scop, să dai această comandă mai devreme. Acum permite câteva momente de linişte.] … Continuă să dormi. La următorul număr vei fi profund, adânc adormit. [Lasă din nou câteva momente de linişte.] Cinci … Profund, p-r-o-f-u-n-d adormit! Eşti acum foarte profund şi adânc adormit. Te vei trezi când îţi voi spune eu sau  când s-ar întâmpla ceva cu mine, ori viaţa ta ar fi în pericol. Altfel, vei rămâne profund adormit şi vei face tot ce-ţi voi spune. În viitor, oricând îţi voi spune sau îţi voi sugera să dormi [dacă ai dat un semnal, include şi menţionarea semnalului] vei intra imediat, instantaneu într-un somn profund, chiar mai profund decât cel în care te găseşti acum. Când te voi trezi mai târziu, nu-ţi vei aminti nimic, decât că ai dormit.