TAO în aforisme

Zhuang Zi

·         Nu încercaţi să aflaţi opinia unui orb
Despre o pictură.
Nu invitaţi un surd la un concert.
Dar orbirea şi surzenia nu sunt
Numai fizice.
Ele pot atinge chiar şi spiritul
Şi teamă mi-e
Că aceasta-i tocmai cazul dumneavoastră .
 Şi sufletul poate fi orb. Există o mulţime de fiinţe umane care rămân inerte în faţa poeziei, muzicii, artei celei mai sublime. Există oameni care nu vibrează la fiorul omenescului, care nu simt milă, compasiune, dragoste pentru semenii lor. Dar există şi o cecitate spirituală: atunci când nu pricepi nimic din tot ceea ce îţi explică maestrul spiritual; sau, atunci când viaţa spirituală ţi se pare o pierdere de vreme.

·         Oare cum aş putea şti dacă iubirea de viaţă
Nu este decât o iluzie? Cum aş putea şti
Dacă nu cumva cel care se teme de moarte
Nu este ca şi un copil care s-a rătăcit
Şi plânge, pentru că nu-şi mai regăseşte casa?
Doamna Li, fiica ofiţerului de frontieră Ai Feng,
A tot plâns până şi-a udat tivul rochiei
Atunci când a luat-o cu el ducele Tsin.
Dar numai ce a intrat în palatul lui,
S-a întins în culcuş şi a înfulecat pe nerăsuflate
Că a şi regretat că a exagerat cu plânsul.
Oare cum aş putea şti dacă nu cumva
Mort, nu voi râde de dragostea de viaţă?

·         Cel care obţine liniştea, izbuteşte.S-ar putea spune mai degrabă: cine are răbdare, izbuteşte. Conform principiilor taoiste, orice realizare vine la timpul ei, astfel că nu ai nimic de făcut decât să aştepţi încredinţat că îţi vei atinge scopul. Este ca şi în anecdota cu pescarul care a debarcat la malul mării şi a aşteptat răbdător fluxul să-i transporte barca pe mal. Făcând astfel, el s-a scutit de un efort istovitor şi totuşi şi-a atins scopul.

·         Cel care îl cultivă pe Tao
Nu cultivă datoria şi dreptatea socială
Ci-şi dezvoltă mai întâi calităţile proprii.
Căci cel care îi vede pe alţii
Fără a se vedea pe el însuşi,
Cel care îi aude pe ceilalţi fără a se auzi pe sine,
Îşi pierde claritatea viziunii
Şi devine un altul
Decât el însuşi.

·         Ts`ui Kiu l-a întrebat pe Lao Zi: „Cum am putea îmbunătăţi fiinţele fără a le guverna?”
”Băgaţi de seamă să nu le tulburaţi spiritul, răspunse Lao Zi, căci spiritul fiinţei umane este astfel constituit, încât se simte oprimat de orice presiune, şi exaltat de orice incitare. Oprimat, el se simte încarcerat; exaltat, el poate comite ravagii. Supleţea şi blândeţea întrec asprimea şi violenţa care îngheaţă ca şi gerul sau ard ca şi focul”.

·         Dacă liniştea apei permite
Oglindirea a tot ce se prezintă,
Oare ce nu poate face cea a spiritului?
Spiritul înţeleptului este liniştit,
Oglindă a universului şi a fiinţelor.

·         Cel care vrea să obţină bunuri, devine pofticios.
Cel care vrea onoruri, este avid de toate titlurile.
Cel care doreşte puterea
Cu greu s-ar mai putea lipsi de ea:
Acesta tremură atunci când o are
Şi disperă atunci când e silit să o abandoneze.
Aceşti oameni nu-şi înfrânează dorinţele
Şi cad sub instrumentele guvernării:
Dizgraţie, favoare, confiscare, bunuri, ofensă,
Porunci, suferinţe, condamnări, se înlănţuie
Până la moarte…
Aşa că s-a zis:
A-i conduce pe alţii înseamnă
A te rectifica mai întâi pe tine însuţi.
Porţile eliberării nu se deschid
Pentru cel care nu practică aceste precepte.

·         S-a zis:
Înţeleptul este linişte.
Calmul îi asigură echilibrul,
Detaşarea îi asigură libertatea
Şi îndepărtează de la el
Angoase, mâhniri, influenţe pernicioase;
Integru, el îşi păzeşte mintea limpede
Şi, senin, el străluceşte.

·         Esenţialul este să te reformezi pe tine însuţi.
Astfel am putea atinge ultima bucurie:
Cei din vechime apreciau
Că este fericită o astfel de fiinţă.
Astăzi, se crede că fericirea se găseşte
Într-o funcţie importantă, o însărcinare oficială.
Şi totuşi unde este natura omului în toate acestea?
Aceste demnităţi vin cu titlu provizoriu
Nu le putem nici evita şi nici păstra.
Este inutil să te mândreşti pentru funcţia ta înaltă,
Aşa cum este inutil să te subestimezi
Dacă eşti sărac.
Este suficient să-ţi păstrezi echilibrul sufletesc
Şi aceasta, în toate situaţiile pentru a fi fericit.
Dar astăzi, a avea sau a nu avea funcţie
Este un motiv zadarnic de îngrijorare.
Astfel s-a zis:
A te lăsa dominat de afaceri,
A permite naturii tale să fie coruptă prin cuvinte,
Înseamnă a naşte o confuzie de valori,
E ca şi cum ai merge în mâini.Suferinţa omului provine din aceea că şi-a pierdut natura sa reală. El se identifică cu o funcţie, cu un post, cu un titlu de nobleţe, cu un rol social şi astfel îşi îngrădeşte propria-i libertate – iată ce înseamnă o răsturnare de valori.

·         A călători pe mare şi a nu te teme
Nici de şerpi şi nici de dragoni
Iată curajul pescarilor.
A călători pe pământ şi a nu te teme
Nici de tigri şi nici de rinoceri
Iată curajul vânătorilor.
Atunci când tăişurile nude se ciocnesc
A considera că moartea este ca şi viaţa
Iată curajul războinicilor.
A şti că eşecul îşi are destinul său
Că succesul îşi are ora sa
Şi a sta fără teamă în catastrofă
Iată curajul înţeleptului.

·         Regele Zhou a trimis doi emisari la Zhuang Zi pentru a-i propune un post de ministru. Zhuang Zi pescuia în râu. După ce i-a ascultat, fără a-şi ridica undiţa din apă, le-a zis: „Am auzit spunându-se că regii Zhou păstrează cu veneraţie, în templul strămoşilor, carapacea unei ţestoase sacre care ar fi murit de mai bine de trei mii de ani. Ce credeţi, această ţestoasă ar fi preferat să moară şi să fie venerată, sau – vie şi să-şi târască coada prin noroi?” „Ar prefera să continue să trăiască şi să-şi târască coada prin noroi”, răspunseră emisarii. „Întoarceţi-vă, zise Zhuang Zi, şi eu la fel, prefer să-mi târăsc coada prin noroi”.

Pentru un taoist viaţa la curte, posturile înalte, onorurile, nu înseamnă altceva decât alterarea autenticei naturi umane. Ele echivalează cu moartea.

·         Dacă miza unei partide este făcută din jetoane
Jucătorul se simte în largul său.
Dacă miza este haina sau centura sa
El se va simţi nervos.
Dacă miza este aurul galben
Îşi va risca toate avuţiile.
Şi totuşi iscusinţa este aceeaşi
Dar tulburarea îi vine din valoarea mizei.
Cel care se ataşează de bunurile exterioare
Devine stângaci în forul său interior.

·         Interiorizarea fără exagerare
Exteriorizarea fără exces
A şti să ţii măsura
Sunt aici trei elemente ale succesului.

·         Un fermier nu dădea doi bani nici pe rangurile onorifice şi nici pe onorariile aferente. El se îngrijea de turma sa aşa încât boii săi erau toţi bine hrăniţi. Ducele Meu, fără a se sinchisi de condiţia lui modestă, îi oferi un minister.

·         Dacă trupul tău seamănă
Cu o ramură de copac uscată
Dacă sufletul tău seamănă
Cu cenuşa stinsă,
Cum ai mai putea fi atins
De o catastrofă?

·         Străinul spuse:
”Adevărul se află în sinceritate
Cine nu este sincer
Nu-l poate influenţa pe un altul…
Numai adevărul interior
Permite minţii să acţioneze în exterior;
În asta constă valoarea adevărului.
Utilitatea sa consistă în a pune
Fiecare lucrul la locul său”.

·         Metalul şi lemnul îl pedepsesc pe om din exterior.
Agitaţia şi excesul
Îl pedepsesc din interior.
Numai fiinţa autentică
Scapă pedepselor
Care vin din interior şi din exterior.

·         Dintre toate instrumentele morţii
Ambiţia
Este cea mai nocivă.

Ambiţia este cea mai ucigătoare pentru că se opune firescului. Ea forţează nota căutând să obţină cu tot dinadinsul ceea ce şi-a propus. De aceea ea este potrivnică vieţii.

·         A te mulţumi să consideri faptele, a fi circumspect, a evita orice exprimare superfluă a sentimentului, şi astfel riscul întâlnit într-o negociere este scăzut. Căci în orice raport interuman antagonismul se ascunde sub cordialitatea aparentă şi poate izbucni, la fel cum băutorii la un chef, mai întâi calmi, se excită din ce în ce mai mult. Tot astfel în toate afacerile între oameni, cuvântul este ca şi vântul pentru val: acţiunea începută poate fi deturnată de la scopul ei.
Prin vânt, valurile se ridică…
Mânia amplifică divergenţa şi urmează vorbele inutile, tari şi argumentele false care aţâţă pasiunile, aşa încât, fără a ne da seama, uităm scopul iniţial.
Nu trebuie să forţezi niciodată rezultatul. Orice exces depăşeşte dreapta măsură.

·         Confucius i-a spus lui Yen Mui:
Tao în sinea noastră nu poate fi scindat. Altminteri îşi pierde unitatea şi dacă-şi pierde unitatea el devine nesigur şi-i provoacă astfel minţii tulburare, tulburare căreia nu-i putem scăpa.
Pe bună dreptate cei din vechime spuneau că omul ar trebui mai întâi să se întărească şi să-l afle pe Tao în sine însuşi şi apoi să-l găsească pentru sau în alţii.
Înainte de a fi realizat aşa ceva, la ce bun să te expui vicisitudinilor celorlalţi?
Căci altminteri, riscăm ca toată eficacitatea să se reducă la dorinţa zadarnică de renume şi ca toată înţelepciunea să se piardă în dispute.

·         Cel care se lasă devorat de griji se dezechilibrează grav. Teama îi paralizează acţiunea, mintea sa cuprinsă de îndoială pare că pluteşte între cer şi pământ, împărţită între emoţiile pozitive şi negative, între avantajele de obţinut şi prejudiciile de evitat. Toate acestea agitându-se în el creează o flacără devoratoare care îi distruge pacea interioară. Mintea, limpede ca şi luna, nu rezistă flăcărilor pasiunilor care te fac să-ţi pierzi controlul şi să uiţi calea justă.

·         Omul, când se bucură prea mult
Gravitează în jurul polului pozitiv.
Când se necăjeşte prea mult,
El gravitează în jurul polului negativ.
Fără echilibru între luminos şi obscur,
Cadenţa anotimpurilor,
Armonia între cald şi frig,
Sunt perturbate.
Fiinţa din această pricină,
Îşi pierde centru de greutate,
Îşi dereglează umorile şi devine incapabilă
Să-şi finalizeze gândurile şi faptele.
Astfel lumea întreagă devine prada
Ipocriziei şi instabilităţii.