vineri, 18 mai 2012

plinai tara de tapari


Petru Postăveanu, de 34 de ani, este acuzat că, în perioada 2006-2008, în complicitate cu Cornel Nica, de 40 de ani, din Iaşi, a înşelat 14 firme din Bihor şi Cluj, de la care a cumpărat materiale de construcţii de peste 1.000.000 de lei plătind cu file cec şi bilete la ordin fără acoperire.

”La scurt timp după ce a fost eliberat din Penitenciarul Oradea, unde fusese încarcerat tot pentru înşelăciune cu cecuri şi bilete la ordin, suspectul a găsit o nouă modalitate de a comite fapte de acelaşi gen. Acesta a ”folosit” în activitatea infracţională persoane naive sau tinere, aflate în căutarea unui loc de muncă, cărora le-a dat posibilitatea de a avea specimen de semnătură în bancă, precum şi ”funcţii de conducere” în cadrul societăţii administrate din umbră de acesta”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului județean de Poliție Bihor, inspectorul Alina Dinu.

Potrivit aceleiaşi surse, persoanele în cauză au fost determinate să semneze instrumente de plată în favoarea mai multor părţi vătămate, acestea fiind refuzate la plată datorită lipsei disponibilului.

În dosarul finalizat marţi de poliţiştii SIF, Postăveanu este suspectat că în perioada 2006-2008, pretinzând în fals că este reprezentantul unor firme sau folosindu-se de calitatea de director pe care o avea în cadrul Rad Comtel SRL Oradea, administrată de ieșeanul Cornel Nica, ar fi cumpărat materiale de construcţii de la 14 societăţi comerciale din Bihor şi Cluj. În timpul anchetei, polițiștii au descoperit că Postăveanu a făcut achiziții în numele a 10 societăți din Oradea, pe lângă cea administrată de complicele său, care a acceptat de bună voie să participe la escrocherii, ba chiar s-a deplasat împreună cu el la unele societăţi înşelate. În aceste cazuri, biletele la ordin şi filele cec erau semnate de Nica.

Din cercetările efectuate de poliţiştii SIF, cei doi au emis pentru plata mărfurilor file CEC şi bilete la ordin, fără a asigura disponibilul necesar în contul bancar, cauzând părţilor vătămate un prejudiciu total de 1.048.286 lei.

Dosarul a fost înaintat de poliţişti procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. În timp ce Cornel Nica este cercetat în stare de libertate, Petru Postăveanu este arestat, bărbatul fiind încarcerat în luna decembrie, într-un alt dosar în care este acuzat de înşelăciuni în valoare de 300.000 de lei. În perioada iunie-august 2008, prezentându-se sub o identitate falsă şi ca reprezentant al SC Durgheu Group SRL Ineu, a cumpărat mărfuri de la patru societăţi comerciale din Biharia, Salonta şi Oradea, iar pentru plata produselor a emis mai multe file cec şi bilete la ordin fără acoperire, ştiind că în contul firmei respective nu există disponibil. Prejudiciul creat firmelor respective se ridică la peste 3 miliarde de lei vechi.
laura.gal@bihoreanul.ro


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu