vineri, 18 mai 2012

Romania saraca cu citva oameni bogati....oare de unde provine capitalul lor

De prin presa preluate si totusi se pune o intrebare .... de unde au capitalul lor ???/ si de ce nu este investit in tara lor ... ce impozite  platesc ????
cititi si trageti voi concluzile

"Suntem încântaţi să primim SISG, unul dintre cei mai mari producători de oţel din lume, ca un investitor strategic în cadrul proiectului Tonkolili. Investiţia SISG lui validează amploarea şi sfera de aplicare a proiectului şi asigură finanţarea care ne va permite să accelerăm dezvoltarea celei de-a doua faze din planurile noastre de creştere. Acest parteneriat confirmă potenţialul Sierrei Leone de a deveni unul dintre cele mai mari producători de minereu de fier din lume, creând astfel beneficii durabile pentru cetăţenii săi", a declarat Frank Timiş, directorul executiv al African Minerals Limited.
."Domnul Timiş este cunoscut pentru asocierea sa cu Regal Petroleum, care a fost sancţionată în noiembrie pentru anunţuri care au indus piaţa în eroare în timpul mandatului său", scria anul trecut The Telegraph.
Frank Timiş a renunţat la funcţia de director executiv al Regal Petroleum în 2005, după ce compania a fost acuzată de exagerarea activelor sale din Grecia.
Tender are jumătate din Gambia, una dintre cele mai mici ţări din Africa
"Africa este viitorul", afirma în urmă cu câteva luni omul de afaceri, citat de Ziarul Financiar . Principalele argumente, în opinia lui Tender, sunt deficitul de resurse la nivel mondial şi insuficientele explorări derulate pe continentul african, dar şi potenţialul ridicat de creştere a populaţiei locale şi implicit a numărului de consumatori. Principalele operaţiuni sunt derulate în Senegal, dar omul de afaceri este interesat şi de alte state africane, printre care Guineea-Bissau, Coasta de Fildeş, Republica Capului Verde, Ghana sau Burkina Faso.

"În Senegal avem patru exploatări miniere, concesionate de la stat, pe o perioadă de 42 de ani, care totalizează aproape 10.000 de kilometri pătraţi", a declarat atunci Tender. Proiectul este gestionat de un consorţiu din care fac parte Tender SA, Prospecţiuni şi Tender Africa.

Tot în Sierra Leone ar deţine o mină de diamante şi un alt român, potrivit unor afirmaţii făcute în primăvară de Gheorghe Dobra, directorul general al Alro Slatina, companie care deţine în Sierra Leone mai multe mine de bauxită. Dobra a reprodus, într-o conferinţă de presă, zvonul că un român deţine o mină de diamante în statul african, unde lucrează inclusiv români. "Există o mină de diamante în Sierra Leone deţinută de un român. Nu ştiu cine este proprietarul, mi-au spus şi mie colegii de acolo care au aflat de la localnicii din zonă. Mina de diamante este situată la 30 km de noi, dar accesul este foarte greu pentru că trebuie să treci printr-o zonă muntoasă şi prin junglă", a declarat Dobra.

Frank Timiş este fostul proprietar al afacerii "aurul de la Roşia Montană". Timiş este unul dintre cei mai bogaţi români (de fapt, cetăţean britanic de origine română) conform topului Forbes, având o avere estimată la peste 1 miliard de dolari SUA. Din 2005, este preşedintele şi cel mai important acţionar al African Minerals, fostă Sierra Leone Diamond Company.


Ovidiu Tender controlează Grupul Energetic cu acelaşi nume, cu activităţi în mai multe domenii, printre care energetic, industria petrolului şi gazelor, prospecţiuni geologice, imobiliare şi turism. Deţine o linie aeriană în Coasta de Fildeş, prin intermediul companiei Jetran Air. Grupul desfăşoară afaceri şi în Orientul Mijlociu. Şi-a extins activităţile pe continentul african, unde vizează în principal explorarea şi exploatarea resurselor, dar şi serviciile pentru industria extractivă sau sectorul construcţiilor.
De-a lungul timpului, Tender a fost implicat în mai multe procese. În 2005 omul de afaceri a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni economice în dosarul RAFO. Potrivit procurorilor DIICOT, Tender ar fi contribuit, alături de Marian Alexandru Iancu, la realizarea unor circuite financiare frauduloase, fiind acuzat, printre altele, de spălare de bani, înşelăciune, instigare la abuz în serviciu.
În anul 2006, Ovidiu Tender a stat 96 de zile în arest preventiv în timp ce era judecat în dosarul RAFO.


Care sunt ţările din Africa unde românii au afaceri
Sierra Leone este în prezent unul dintre cele mai sărace state ale Africii, dar care are dintre cele mai mari rezerve de minereu de fier de pe continentul african, estimate la 12,8 miliarde de tone, potrivit Financial Times. Are resurse importate de diamante - extrase din apele râurilor Moa şi Sewa sau din minele din Koida -, oxid de titan şi bauxită. Populaţia numără 6,4 milioane locuitori.
Liberia este situată în Africa de Vest, având ieşire la Oceanul Atlantic şi are o populaţie de 3 milioane de locuitori. Rata şomajului este de 85%. Economia sa se bazează în mare măsură pe exporturile de minereu de fier. Se învecinează cu Sierra Leone, Republica Guineea şi Coasta de Fildeş. A fost afectată de curând de două războaie civile (1989-1996 şi respectiv 1999-2003).
Republica Senegal are o populaţie de 11,6 milioane locuitori. Trei sferturi din populaţie lucrează în sectorul agricol, deşi ponderea agriculturii în PIB este mai mică de o cincime. Exportă alune şi bumbac. La vest statul se învecinează cu Oceanul Atlantic. Mauritania la nord, cu Mali la est, cu Guineea şi Guineea-Bissau la sud.
Gambia are o populaţie de 1,3 milioane locuitori. Economia se bazează în cea mai mare parte pe agricultură, industria prelucrătoare a materiei prime vegetale, meşteşuguri şi pescuit. Principalul produs agricol al statului sunt arahidele.


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu