sâmbătă, 16 septembrie 2017

starter neon cu diode



Dupa cum se vede e un cvadruplor de tensiune de tip Latour si functioneaza bine pe tuburi de 20W si mai mult.
Gheorge Dracu se refera la schema postata de marin.p, care, este in fapt tot un multiplicator de tensiune dar in configuratie de dublor, deci tensiunea disponibila pentru amorsarea descarcarii in tub e jumatate fata de cea furnizata de schema pe care presupun ca lucrat betamax. Tensiunea fiind mai mica, sigur ca va lucra mai prost pe tuburi mai lungi, si probabil nu se preteaza la tuburi mai lungi decat cele de 8W.

De altfel, in anii cand erau in voga astfel de scheme (aprindere si stabilizare in DC), am facut multe teste  si pe lampi mici, de 6W si 8W. Unele se aprindeau si la tensiuni mici, chiar sub 400V, dar, pentru o functionare sigura in orice conditii, mai ales iarna, la temperaturi foarte coborate, am adoptat practic un triplor Latour (pt lampi de 8W), asta dupa ce am facut  masuratori complete pe toate componentele circuitului in functiune, stabilind tensiuni, curenti, puteri, randament.

Personal am fost multumit de performantele schemei cu cvadruplor Latour pe toate variantele de putere testate la vremea respectiva (1983), mai ales ca aveam de multe ori in depozitul intreprinderii unde lucram, cantitati destul de mari de tuburi cu unul din filamente intrerupt (asa au venit din baza de aprovizionare, ori s-au scuturat pe drum) asa ca nu am fost nevoit sa le arunc. Chiar am facut instalatia intr-un atelier de proiectare cu lampi de 40W la fiecare planseta, toate alimentate prin circuite ca cel de mai sus si toate fiind din cele cu filamente intrerupte. Am ales valori optime pt componentele din schema astfel incat curentul prin tub in regim de lunga durata sa fie limitat in functie de fluxul luminos dorit fara a exagera inutil, pt a lungi cat mai mult viata tubului si a diminua cat de cat efectul pe care-l numeam "cataforeza" .
Intr-adevar, la alimentarea in curent continuu a lampilor fluorescente, daca tuburile au o lungime mai mare de 0.6m, trebuie sa se asigure posibilitatea de a schimba periodic polaritatea tensiunii, deoarece, sub influenta campului electric, vaporii de mercur sunt transportati catre catod si tubul devine mai intunecos in regiunea anodica. Asa ca electricianul de serviciu inversa periodic lampa in soclu la plansetele respective... In plus, la capete, in zonele unde stiam ca tubul se va innegri, am infasurat o banda metalizata (staniol), banuiti din ce motive...
Mai mult, pentru stabilizarea descarcarii am renuntat partial la rezistenta de limitare din schema inlocuind-o cu o lampa cu incandescenta, ceea ce este mai avantajos in comparatie cu utilizarea unui rezistor, deoarece o parte din energia consumata se transforma in lumina prin intermediul lampii cu incandescenta.
Asa ca, una peste alta, astfel de montaje si-au dovedit la vremea lor utilitatea. Sigur ca actualmente, cand electronica de putere ne pune la dispozitie atatea componente cu care se pot face convertoare AC performante, n-o sa ne intoarcem la montajele cu alimentare in DC. 

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu